A învins Astra, a vorbit frumos despre giurgiuveni, dar a surprins. Dan Petrescu: „Va fi mai greu cu Juventus”. SuperDan, despre ce l-a nemulțumit la Giurgiu, situația lui Omrani și ce i-a transmis lui Cosmin Contra

Cu 29 de puncte din 36 posibile, CFR Cluj e liderul autoritar al Ligii 1. Luni, contra Astrei, clujenii au marcat trei goluri, au dominat meciul în întregime, dar nu l-au mulțumit în totalitate pe Dan Petrescu.
A învins Astra, a vorbit frumos despre giurgiuveni, dar a surprins. Dan Petrescu: "Va fi mai greu cu Juventus". SuperDan, despre ce l-a nemulțumit la Giurgiu, situația lui Omrani și ce i-a transmis lui Cosmin Contra

Cu 29 de puncte din 36 posibile, CFR Cluj e liderul autoritar al Ligii 1. Luni, contra Astrei, clujenii au marcat trei goluri, au dominat meciul în întregime, dar nu l-au mulțumit în totalitate pe Dan Petrescu.

SuperDan a vorbit frumos despre formația lui Edi Iordănescu, s-a declarat satisfăcut de cele trei puncte obținute, dar ar fi dorit ca elevii săi să nu facă greșelile din finalul meciului, când le-au permis giurgiuvenilor să reintre în joc. La interviul de după meci, tehnicianul din Gruia a explicat de ce se teme de meciul contra lui Juventus, de etapa viitoare, a vorbit despre situația lui Omrani, pe care l-a trimis la echipa a doua, dar și despre numirea lui Cosmin Contra pe banca tehnică a echipei naționale: „Puteau egala, am riscat să pierdem acest meci. Am făcut greșeli mari la golul doi. Am un gust amar, nu aș fi vrut să avem emoțiile pe care le-am avut pe final. Am dat trei goluri, am avut și ceva prin careu pe acolo, voi știți mai bine ce a fost, împotriva unei echipe care sigur va fi în play-off. Voiam să ne apărăm mai sus. La Giurgiu n-a câștigat nimeni, nu am primit decât un gol în 7 meciuri, azi au primit 3. Eu o victorie fără dubii.

Mai sunt multe meciuri, în continuare avem un parcurs peste așteptări. Normal că nu te aștepți la atâtea puncte, când am adus doar jucători liberi. E greu să aduci jucători liberi de valoare. Va fi mai greu în retur, meciurile cu Dinamo și FCSB în deplasare. Va fi mai greu meciul cu Juventus, chiar dacă o să spuneți că nu zic adevărul. Au pierdut la limită mereu, am auzit că va veni un patron nou, se va întoarce și antrenorul…

Omrani e exclus din lot de mine, pe motive disciplinare. O să stea o perioadă la echipa a doua până aflu dacă se antrenează cum trebuie. Îmi place să dau a doua șansă la jucători.

Sunt fericit unde sunt, nu e bine să ai regrete. Îi urez baftă lui Cosmin, chiar l-am sunat și am vorbit cu el”, a spus Dan Petrescu, la Digi Sport, după 3-2 cu Astra.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]