„A fost un meci destul de disputat, care putea la fel de bine să se termine la egalitate”. Ce a spus Silviu Lung Jr. după Steaua – Astra 1-0

  • Publicat:
  • Actualizat:

Silviu Lung jr, portarul echipei Astra Giurgiu, a tras un semnal de alarmă după eșecul, scor 0-1, cu Steaua, din etapa a șaptea a Ligii I, considerând că prezența antrenorului Marius Șumudică pe banca tehnică va schimba imediat situația la campioana României.

„A fost un meci destul de disputat, care putea la fel de bine să se termine la egalitate. Nu doresc să comentez arbitrajul, pentru că nici ei nu ne comentează și nouă prestațiile. Boldrin își face bine treaba la Steaua și nu avem nimic cu el, nu suntem supărați pe el. A avut o execuție foarte bună la gol, nu a atins nimeni mingea și a intrat în poartă”, a declarat Silviu Lung jr. la DigiSport.

Portarul echipei Astra Giurgiu a dezvăluit că, până în acest moment, meciurile din cupele europene au fost mai importante, însă situația se va schimba, după ce formația antrenată de Marius Șumudică a ajuns pe locul 11 în Liga I, cu 5 puncte după primele șapte etape.

„Trebuie să ne axăm foarte mult acum pe campionat pentru că trebuie să câștigăm cât mai multe meciuri și să reușim să intrăm în play-off. Până acum ne-am concentrat pe meciurile din Europa, dar acest lucru se va schimba de acum înainte. Avem nevoie de mâna de fier a lui Marius Șumudică și sper să revină cât mai repede alături de noi”, a declarat Silviu Lung jr. la DigiSport.

Astra Giurgiu va întâlni joi, pe teren propriu, pe Austria Viena, în primul meci din grupele Europa League.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Andreea Sasu este însărcinată. Tatăl copilului este un celebru milionar, cu care s-a împăcat după ce i-a iertat infidelităţile
Andreea Sasu este însărcinată. Tatăl copilului este un celebru milionar, cu care s-a împăcat după ce i-a iertat infidelităţile
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
SCAD PENSIILE. Românii care vor încasa o pensie mai mică: Dau cu minus
SCAD PENSIILE. Românii care vor încasa o pensie mai mică: Dau cu minus
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup