A crezut că i-a pus Dumnezeu mâna în cap, apoi a pierdut totul în câteva clipe!** EXCLUSIV Drama unui jucător căruia Liga 1 i-a închis ușa: „Mă fac bucătar”

Redactor:
Daniel Remes
Redactor:
Robert ZANFIR
A crezut că i-a pus Dumnezeu mâna în cap, apoi a pierdut totul în câteva clipe!** EXCLUSIV Drama unui jucător căruia Liga 1 i-a închis ușa:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sergei Lepmets și-a reziliat luni contractul cu Concordia și, după ce se va reface fizic, va pleca în Irlanda, unde lucrează prietena lui

Sergei Lepmets (25 de ani) are de gând să se lase de fotbal, după incidentul în care a fost implicat acum o săptămână
Fostul portar al Concordiei vrea să-și dedice timpul familiei și își dorește să se angajeze ca bucătar!

Postul de titular la Concordia, în Liga I, l-a propulsat imediat pe Lepmets în poarta naționalei Estoniei. Se întâmpla pe 23 august, tocmai împotriva României. Sergei a fost doar rezervă, dar viitorul suna bine. Cariera sa ajunsese într-un moment excelent, numai că totul s-a dărâmat, precum un castel de cărți, în seara zilei de 17 septembrie. După câteva pahare în plus, portarul a intrat într-o încăierare cu paznicii unui local din Centrul Vechi al Bucureștiului, în urma căreia a ieșit extrem de șifonat, alegându-se inclusiv cu o fractură deschisă la gleznă. „Contractul îi va fi reziliat, pentru că nu acceptăm asemenea comportament”, a declarat Ilie Stan după incident.

Arată că ești suporter adevărat și câștigă 30 de tricouri originale Steaua, Dinamo sau Rapid!

„Mi se reziliază contractul, îmi închei cariera”

Iar vorbele au fost puse în practică luni, când Lepmets a fost obligat să semneze actul. „Dacă plec acum de la Concordia, renunț la fotbal”, scria zilele trecute jucătorul pe contul său de Facebook, vorbe pe care și le-a susținut și ieri. „Am muncit enorm ca să ajung la acest nivel, iar acum totul s-a năruit. Nu mai are rost să joc. Mă voi dedica familiei”, a explicat ieri portarul pentru ProSport. O reacție cutremurătoare, dacă ne gândim că vine din partea unui fotbalist de doar 25 de ani, dar care în același timp dădea naștere, firesc, unei întrebări logice: „Atunci cu ce te vei ocupa?”. Nici nu am apucat să-l întrebăm acest lucru, pentru că portarul a continuat: „În viitorul apropiat plec în Irlanda, la prietena mea. Voi lucra acolo ca bucătar. Sau poate vine ea în Estonia, ca să pot fi lângă fiul meu pe care îl am din căsătoria anterioară. Și așa să fie, tot bucătar mă angajez”.

„Mă operez în Estonia”

Mai întâi însă, Sergei va decola spre Estonia. Chiar în această dimineață, urmând ca odată ajuns în țara natală să meargă la spital pentru a fi pregătit de operație. „Am fractură deschisă la gleznă. Piciorul îmi este imobilizat, dar de operat mă voi opera în Estonia”, explică portarul. Cursa cu care pleacă este programată la ora 06:55, dar Lepmets va fi cu două ore și jumătate mai devreme în aeroport. „Gândește-te că sunt în cârje și că am de cărat două trolere. Să văd cum mă voi descurca… Nici nu cred că voi dormi la noapte. Va fi distractiv!”, a făcut Lepmets haz de necaz, lăsând însă și impresia unui om care părăsește resemnat țara unde a devenit cineva în fotbal, dar unde, apoi, a și pierdut totul în câteva minute. Însă nu poartă pică nimănui: „Voi reveni sigur în România! Am prieteni la care nu vreau să renunț”.

Nu există nicio șansă să mă răzgândesc în ceea ce privește retragerea din activitate. Cel puțin nu în viitorul apropiat
Sergei Lepmets, fost portar Concordia Chiajna

Am învățat să gătesc tot mai bine în ultimii ani și pot să spun că ador să mă ocup cu prepararea mâncării
Sergei Lepmets, fost portar Concordia Chiajna

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele