Acasa » Fotbal Intern » Ionuț Moșteanu, declarație senzațională după ce FC Argeș a fost aproape să o bată pe Viitorul: „Important este să am un coaching bun!”

Ionuț Moșteanu, declarație senzațională după ce FC Argeș a fost aproape să o bată pe Viitorul: „Important este să am un coaching bun!”

Andrei Preotu
Ionuț Moșteanu, declarație senzațională după ce FC Argeș a fost aproape să o bată pe Viitorul: „Important este să am un coaching bun!”
Gabriel Eugen Matei in meciul de fotbal dintre FC Viitorul Constanta si FC Arges, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Central al Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, duminica 25 octombrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

FC Argeș și-a revenit după despărțirea de Ionuț Badea, iar Ionuț Moșteanu a avut numai cuvinte de laudă pentru jucătorii nou-promovatei în Liga 1, care au fost aproape de un succes neașteptat cu Viitorul lui Gică Hagi. În cele din urmă, FC Argeș a luat un singur punct, după ce a avut un avantaj de două goluri.

După victoria cu Astra Giurgiu, scor 1-0, FC Argeș a condus cu 2-0 la Ovidiu, însă Viitorul a scos în cele din urmă un punct (2-2), în prelungirile partidei.

Deși FC Argeș a trecut pe lângă o victorie mare, tehnicianul Ionuț Moșteanu și-a felicitat jucătorii pentru „eroism”, însă a fost și original atunci când a vorbit despre „coaching”. În următoarea etapă din Liga 1, FC Argeș o va întâlni pe teren propriu pe FC Voluntari. Echipa antrenată de Mihai Teja a fost învinsă duminică seara de CFR Cluj, care s-a impus cu 1-0, după golul marcat de Cătălin Itu.

Ionuț Moșteanu, după Viitorul – FC Argeș 2-2: „Important este să am un coaching bun!”

„Punctele în Liga 1 se câștigă greu! Felicit jucătorii pentru atitudine, determinare, chiar pentru eroism. Sper să ne îndeplinim obiectivul pe care îl avem. Important este coaching-ul meu să fie unul bun, să putem ieși din zona asta mai puțin fericită. Numai muncind o să reușim! În toate palierele avem probleme, dar jucătorii au fost înțelegători și au pus osul la treabă”, a spus Ionuț Moșteanu, după ce FC Argeș a trecut pe lângă o victorie mare cu Viitorul, chiar în ziua în care se împlinesc 48 de ani de la marea victorie obținută de piteșteni cu Real Madrid, scor 2-1.

Viitorul – FC Argeș | Echipele de start

Viitorul: Cojocaru – Dussaut, Mladen, Ortega – Ciobanu, Gaztanaga, C. Matei – Stoian, Luckassen, Măţan

FC Argeș: Micle – Tofan, Leca, Deslandes, Muşat – Grecu, Şerban, Prepeliţă, G. Matei – M. Colli – Malele

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]