„Invazie” de vipuri la meciul Rapidului. Mircea Lucescu și Adi Mutu i-au făcut galerie lui Daniel Pancu. Fanii din Giulești au făcut spectacol | VIDEO senzațional de la Voluntari

  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapidul atrage ca un magnet pe orice stadion ar juca. Așa s-a întâmplat și la duelul cu Turris Oltul. Mircea Lucescu a venit să-l susțină pe Daniel Pancu, iar Adi Mutu a urmărit din tribună jucătorii pe care îi are în vizorul naționalei U21. Suporterii Rapidului au fost spectaculoși. Un reportaj semnat „ProSport Live”.

Nicicând la Voluntari nu a fost așa agitație mare, la un meci de fotbal. Poate doar într-o zi de „alegeri” să fi fost mai mare forfotă. Fanii Rapidului au venit pregătiți la partida de pe stadionul „Anghel Iordănescu”. Au adus cu ei petarde, fumigene și steaguri, iar spectacolul din tribune a fost superb.

Jucătorii au intrat pe teren pe o atmosferă ce a adus aminte de „parfumul” Giuleștiului, iar în timpul partidei au părut puțin timorați de fanii care se aflau foarte aproape de teren.

Scandal cu suporterii rapidiști

A fost și un moment mai tensionat când rapidistul Ionuț Voicu a intrat dur și a primit direct cartonașul roșu. Suporterii s-au înfuriat și au amenințat că intră pe teren. Apariția jandarmilor i-a făcut să renunțe la aceast plan, dar au aruncat cu diferite obiecte pe teren.

Lucrurile s-au liniștit în câteva minute, iar, la finalul confruntării, Ionuț Voicu și-a recunoscut vina.

„A fost o intrare mai tare. Am vrut joc să joc mingea, dar am intrat mai tare, el a fost mai rapid ca mine și arbitrul a luat decizia corectă. a fost de roșu. Mă bucur că jucătorul de Turris a putut să joace.

Îmi pare rău că mi-am lăsat echipa în 10 și că i-am dezamăgit pe suporteri. Sunt convins că până la urmă vom promova”, a declarat Ionuț Voicu, la finalul partidei Rapid- Turris Oltul 0-0.

Mircea Lucescu, suporterul lui Daniel Pancu

La meci au fost o mulțime de nume importante din fotbalul românesc. Fostul președintele de la Rapid și Dinamo- Dinu Gheorghe- a condus mașina care l-a adus la meci pe Mircea Lucescu.

„Este așa cum îmi place mie: ambianță, atmosferă, nebunie. Ăsta este fotbalul!
Nu vă sperie virusul ăsta, coronavirusul?
Nu mă sperie…”, a declarat „Il Luce”.

La meciul Rapidului au fost și doi dintre foștii atacanți ai naționalei. Ciprian Marica și Adi Mutu. „Briliantul” a venit în „interes de serviciu” și a declarat că urmărește și jucători din liga a doua pentru naționala U21.

La finalul partidei, suporterii Rapidului au cântat alături de suporteri.

Daniel Pancu, îngrijorat de coronavirus

Rapidul avea nevoie de victorie ca să treacă pe primul loc. Daniel Pancu nu este însă îngrijorat.

„Era de așteptat să fie un meci tensionat. Am întâlnit o echipă foarte bună, cu resurse mai bune ca ale noastre, cu buget mare… Astăzi am câștigat un punct care ne va ajuta pe viitor.

Ce spui de eliminarea lui Ionuț Voicu?

Ionuț Voicu este un jucător cu experiență, se întâmplă. El este un profesionist, dedicat echipei Rapid. Chiar și mie mi s-a întâmplat să iau un cartonaș roșu la vârsta lui. A fost o imprudență. Nu putem să garantămm că dacă rămâneam în 11 câștigam meciul.

S-a creat o adevărată isterie cu acest virus… Crezi că ar putea fi afectat campionatul?

Lucrurile sunt grave, la început nu am crezut. Sperăm să nu fie cazul la niciun om de pe acest pământ. Vrem să fim sănătoși”, a declarat și Daniel Pancu.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…