Patronii celor două mari cluburi ucrainene Șahtior Donețk și Dinamo Kiev, antrenate în carieră de Mircea Lucescu, vor fi prezenți la ceremoniile funerare ale fostului selecționer.
Rinat Ahmetov și Igor Surkis vor sosi la București încă de joi, pentru a-i aduce un omagiu lui Mircea Lucescu la Arena Națională, urmând să participe și vineri, la înmormântarea de la Cimitirul Bellu.
Impresarul Arcadie Zaporojanu, fost colaborator al lui Mircea Lucescu la cluburile din Ucraina și Rusia, unul dintre cei mai buni prieteni ai fostului selecționer, atât în fotbal, cât și în viața privată, se va ocupa îndeaproape de cele două delegații ucrainene în România.
„Cluburile Șahtior Donețk și Dinamo Kiev vor trimite delegații la ceremoniile funerare. Ambele cluburi vor fi prezente prin delegații lor și joi, la Arena Națională, pentru un ultim omagiu adus maestrului, așa cum i se spunea lui Mircea Lucescu, dar și vineri, la înmormântare. În cursul zilei de joi, ambele delegații vor sosi pe calea aerului la București și vor fi acolo în frunte cu Rinat Ahmetov, de la Șahtior Donețk, și Igor Surkis, de la Dinamo Kiev. De duminică, de când a fost internat în spital, am fost un fel de centru de informare pentru cei din Ucraina. Foarte multă lume s-a interesat de starea de sănătate a lui Mircea Lucescu, cu toții am sperat într-o minune. Zilnic eram sunat și întrebat despre starea sa de sănătate. Nimeni nu se aștepta la așa ceva, toată lumea a sperat că își va reveni”, a declarat Arcadie Zaporojanu pentru ProSport.
Arcadie, cel care i-a fost aproape lui Mircea Lucescu în ultimii aproape 25 de ani, cu greu și-a găsit cuvintele și a vorbit cu lacrimi în ochi cu reporterul ProSport despre bunul său prieten.
„Cu greu îmi găsesc cuvintele. Sunt consternat. Chiar dacă Mircea avea o vârstă, era atât de vivace! Poate a cedat în ultimele săptămâni, dar în mod normal niciodată nu a suferit. Viața care a trăit-o pentru fotbal i-a adus atâtea satisfacții, dar și necazuri, iar toate la un loc au fost viața dânsului. Nu s-a așteptat nimeni la o asemenea plecare. El, mai în glumă, mai în serios, își dorea să moară pe teren, la treabă. Se temea de inactivitate. Asta l-a și ținut în priză până în ultima zi.
Familia nu a fost foarte entuziasmată atunci când a decis să preia echipa națională, din considerente de sănătate și de vârstă, dar în cele din urmă i-a fost respectată dorința de a încerca să ducă echipa națională la turneul final al Campionatului Mondial”, a mai spus Arcadie Zaporojanu, care a punctat ce a lăsat în urmă Mircea Lucescu: „A fost un tactician al fotbalului în primul rând. În anii 90, când erau mai puține implicări mai avansate cu analize computerizate, Nea Mircea calcula pe hârtie anumiți indici tehnico-tactici. Chiar cunoscutul site specializat pentru analize de fotbal wyscout l-a avut printre cofondatori și pe Mircea Lucescu, cu idei, cu implicări ale dânsului la începutul anilor 90”.
Omul care l-a adus pe Mircea Lucescu în Ucraina, la Șahtior Donețk, a dezvăluit ce i-a transmis fostul selecționer la ultima convorbire telefonică. Se întâmpla cu exact o săptămână înainte de a ne părăsi, chiar în ziua meciului amical cu Slovacia.
„Ultima dată am vorbit marți cu dânsul. I se spunea că dacă totul decurge bine va fi externat vineri și va ajunge acasă. Va avea câteva zile de respiro cu Paștele și se va retrage cu doamna Neli la casa lui din Breaza, să respire aer curat, pentru o lună, să-și refacă forțele acolo, la poalele muntelui. Așa își vedea viitorul cel mai apropiat după ce iese din spital”, a dezvăluit Zaporojanu.
Bunul prieten al lui Mircea Lucescu este de părere că eșecul cu Turcia, de la Istanbul, din semifinala play-off-ului pentru calificarea la Campionatul Mondial din America de Nord, l-a afectat profund pe fostul selecționer. Zaporojanu spune că Lucescu a fost foarte implicat în ceea ce privește pregătirea meciului încă din primele zile de după tragerea la sorți și și-a dorit enorm să ducă România la turneul final.
„A trăit cu acest meci cu Turcia, imediat după tragerea la sorți. Era un băț cu două capete pentru el. Primordială era calificarea la turneul final. La Istanbul avea și multe sentimente față de jucătorii turci pe care i-a promovat și știindu-le și plusurile, și minusurile, a încercat să le exploateze, dar din păcate nu a fost să fie calificarea. Și asta l-a înfrânt. Probabil decisiv.
A fost cu tot sufletul alături de tricolori. Marți, când am vorbit, România trebuia să joace cu Slovacia. El era încă foarte implicat, analiza meciul, trăia din spital pentru echipa națională. A doua zi, la fel, s-a interesat de la asistenții săi despre meci. A fost cu sufletul alături de ei”, a completat fostul colaborator al lui Mircea Lucescu.
Arcadie a mai spus că în cei aproape 25 de ani în care a colaborat cu Mircea Lucescu a avut foarte multe de învățat. Și pe lângă abilitățile unui mare antrenor, Il Luce s-a remarcat prin calitatea umană.
„De aproape 25 de ani sunt alături de el, de când era la Galatasaray și insistam să vină la Șahtior. Iar după aceea am fost împreună, cu foarte multe trofee în perioada din Ucraina, dar și în Rusia.
În afara terenului, a orelor de muncă, a fost un om obișnuit, un om cu mult spirit, cu voie bună, cu chef de viață, pus pe glume atunci când a fost cazul. Iar când am lucrat cu dumnealui, în diferite ipostaze, când am fost în staff la Șahtior sau la Dinamo Kiev, a fost exigent, consecvent în ceea ce își dorea de la partenerii și colegii săi, era foc și pară să fie totul pus la punct. Echipa trebuia să meargă ceas.
Am învățat foarte multe de la Mircea Lucescu în cei aproape 25 de ani. Dar cel mai important, ceea ce mi-a spus și tatăl meu, Dumnezeu să-l odihnească, să fii om, în orice situație calitățile umane să nu le uiți. Indiferent de înălțimile la care ajungi sau ce momente de glorie ai, să nu uiți de unde ai plecat, să nu îi uiți pe cei care ți-au fost aproape și te-au ajutat. Să fii respectuos, uman, bun la suflet, să împărtășești cu oamenii și victoriile, dar și necazurile, pentru că toate fac parte din sport și din viață. Am luat de la el bunătatea omenească”, a transmis Arcadie Zaporojanu cu lacrimi în ochi.