Galeria „câinilor” a decis! Ce nume vor ultrașii pentru noul stadion. „E omul care înseamnă Dinamo! Este o icoană pentru noi”

Cei din Peluza Cătălin Hîldan se contrează cu "Mister" Dinu, dar ultrașii au făcut azi un anunț important.
Bogdan Savin
Galeria "câinilor" a decis! Ce nume vor ultrașii pentru noul stadion. "E omul care înseamnă Dinamo! Este o icoană pentru noi"

Cei din Peluza Cătălin Hîldan se contrează cu „Mister” Dinu, dar ultrașii au făcut azi un anunț important. Aceștia și-au arătat încă o dată admirația pentru Cornel Dinu, deși cele două părți sunt în tabere diferite, fiecare susținând au alt proiect de tip „socios”, „Procurorul” fiind de partea Asociației Dinamoviști Pentru Dinamo, entitate aflată în relații reci cu PCH.

Cu toate acestea, într-o postare în care se aduce aminte de premiile Nobel, se vorbește despre Cornel Dinu, omul care a slujit toată viața clubul din „Ștefan cel Mare”, fiind jucător, antrenor sau oficial.

„Pentru noi, Cornel Dinu înseamnă Dinamo. Este cel care ne-a făcut de atâtea ori să fim mândri că aparținem aceleași cete. Un artist în mânuirea cuvântului, într-o lume a fotbalului unde verbul nu prea se poate evidenția.
Cornel Dinu este o icoană pentru orice dinamovist. Și noi știm să ne onorăm gloriile…Pe Omul care înseamnă Dinamo am vrea să-l pomenim pentru ceva ce ne-a zidit, ceva ce ne-a ridicat, ceva ce ne-a rămas. Și nu doar prin pânzele unei singure seri, ci printr-un stadion nou care să-i poarte numele”
, au anunțat cei din PCH, postarea fiind semnată „Familia Dinamo”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
A șters WhatsApp și a provocat un scandal de UN MILION de euro! Ce s-a întâmplat la o companie din România
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
Rețeaua care leagă Baza Kogălniceanu de zborul la Mykonos
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania