PCH a intrat în Consiliul de administrație al lui Dinamo! Mesaj categoric pentru așa-zișii investitori: „Au fost adepții principiului fapte și nu vorbe”

PCH a intrat în Consiliul de administrație al lui Dinamo! Mesaj categoric pentru așa-zișii investitori: "Au fost adepții principiului fapte și nu vorbe"

Până să apară șeicii în „Groapă”, în acționariatul clubului Dinamo a fost cooptată „Asociația Peluza Cătălin Hîldan”, conform unui comunicat emis pe pagina de facebook a galeriei. La scurt timp a urmat un comunicat pe site-ul oficial al clubului, în care se confirmă informația inițială.

„FC Dinamo București anunță că a cooptat în rândul acționarilor „Asociația Peluza Cătălin Hîldan”, oferind noului acționar și unul dintre cele cinci locuri în Consiliul de Administrație al clubului. Astfel, implicarea suporterilor va fi, din acest moment, una directă în viața administrativă și decizională a societății. Am apreciat foarte mult că, spre deosebire de alte situații, cei de la „Asociația Peluza Cătălin Hîldan” au fost adepții principiului fapte și nu vorbe.

Ei sunt cei care au ținut viu spiritul lui Dinamo, prin coregrafii, prin atașamentul necondiționat pentru club în ultima vreme, indiferent de rezultate. Dinamo datorează acestor suporteri identitatea și existența sa. Acesta este doar primul pas dintr-un proiect extrem de serios, filtrat până la ultimele detalii, cu o foaie de parcurs care va face ca, în câtiva ani, Dinamo să fie un club modern, organizat după modelul socios, asemenea marilor cluburi ale Europei. Mai multe detalii despre seriozitatea acestui proiect veți primi, în viitorul apropiat, chiar de la „Asociația Peluza Cătălin Hîldan”.

Îi invităm pe toți dinamoviștii să strângă rândurile, ușa lui Dinamo fiind deschisă pentru toți! Doar uniți putem scrie istorie!”, se arată în comunicatul clubului.

În timp ce unii lideri din Nuova Guardia și Cornel Dinu susțin un ONG prin care vor să conducă Dinamo în viitorul apropiat, ultrașii din PCH s-au repliat rapid și au anunțat demararea unui proiect socios personal. Spre deosebire de „aripa Dinu”, PCH nu are pretenția de a conduce clubul, ci devine acționar în Ștefan cel Mare, primind 0,69% dintre acțiuni. Într-un comunicat postat pe pagina de facebook, ultrașii anunță că proiectul nu va fi condus de oamenii din galerie, ci de „dinamoviști” de carieră.

Mesajul fanilor:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
A șters WhatsApp și a provocat un scandal de UN MILION de euro! Ce s-a întâmplat la o companie din România
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
Rețeaua care leagă Baza Kogălniceanu de zborul la Mykonos
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania