FOTO** Moș Crăciun a colindat ‘Maxima’! Foștii mari fotbaliști ai Craiovei au petrecut la un restaurant din Bănie

Universitatea nu mai există în acest moment, dar ea continuă să trăiască prin intermediul celor mai mari fotbaliști ai ei. A devenit deja o obișnuință ca foștii componenți ai Craiovei Maxima să se întâlnească, lucru care s-a întâmplat și înaintea acestui Crăciun.
FOTO** Moș Crăciun a colindat 'Maxima'! Foștii mari fotbaliști ai Craiovei au petrecut la un restaurant din Bănie

Universitatea nu mai există în acest moment, dar ea continuă să trăiască prin intermediul celor mai mari fotbaliști ai ei. A devenit deja o obișnuință ca foștii componenți ai Craiovei Maxima să se întâlnească, lucru care s-a întâmplat și înaintea acestui Crăciun. La invitația lui Ilie Balaci, foștii mari fotbaliști s-au întâlnit la un restaurant din Bănie. Au fost prezenți Balaci, Cârțu, Lung, Ungureanu, Negrilă, Geolgău, Cioroianu, Tilihoi, Beldeanu, Donose, Bica, alți foști fotbaliști celebri ai Științei, ca Luțu, Cristescu sau Mohora, dar și prieteni ai acestora. Invitatul de onoare al petrecerii a fost însă Corneliu Andrei Stroe, președintele Maximei, acesta fiind întâmpinat cu aplauze, pe acordurile imnului Universității. „Craiova n-a murit. Maxima trăiește și după fotbal. Ne vedem foarte des, pentru că suntem prieteni și ne face plăcere. Asta cred că a fost marea noastră valoare, prietenia. Nu se mai întâlnește nimeni ca noi și după atâția ani, poate sunt subiectiv, dar cred că de asta am fost cea mai valoroasă echipă din fotbalul românesc, am fost în primul rând prieteni. Un simplu telefon e de ajuns și ne adunăm, cu excepția celor care sunt plecați prin străinătate”, a declarat Ilie Balaci.

Surpriză muzicală

Surpriza petrecerii a reprezentat-o un mini-concert susținut de o trupă de șase muzicieni îmbrăcați în costumul lui Moș Crăciun. Aceștia au interpretat colinde, acompaniați de foștii mari fotbaliști ai Craiovei.

Tort de la Cârțu

Tortul petrecerii a fost adus de Sorin Cârțu. Special creat pentru eveniment, la cofetăria fiicei sale, tortul avea forma unui teren de fotbal, iar pe lateral era inscripționat mesajul „La mulți Ani, Craiova Maxima”. „A venit Sorin cu tortul, probabil i l-a făcut cadou fiica lui, că doar e proprietară de cofetărie”, a glumit Balaci.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro