EXCLUSIV | Șumudică susține „noul Rapid”, cu brandul preluat de FC Voluntari: „Merg acolo fără probleme! Cei de la Voluntari sunt oameni serioși, iar Rapid are nevoie de așa ceva”

Redactor:
Matei Udrea
EXCLUSIV | Șumudică susține
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Șumudică este dispus să antreneze „fără probleme” noul Rapid, după ce brandul va fi cumpărat de FC Voluntari, pentru că proiectul le aparține unor „oameni potenți și serioși”, potrivit declarației făcute pentru ProSport de actualul tehnician de la Astra.

Într-un interviu acordat publicației noastre, Dan Leasă, manager general la FC Voluntari, a menționat că „mâine-poimâine vor veni și Marian Rada, și Nae Stanciu. Toată lumea. Chiar și Șumudică la echipa mare, în viitorul apropiat”.

Solicitat de ProSport, Marius Șumudică a menționat că nu a discutat încă despre eventualitatea de a antrena „noul Rapid”, dar că e vorba de un proiect în care s-ar implica fără probleme pentru că are încredere în cei de acolo. „Nu m-au contactat, dar sunt oameni serioși. Eu îl cunosc foarte bine pe Dan (n.r. – Leasă), știu cât se implică și Rapidul merită o echipă în Liga 1, asta e clar. Merg acolo fără probleme!”.
Totuși, unele surse ale ProSport susțin că Șumudică a fost, într-un fel sau altul, tatonat în ultimele luni de diverse persoane apropiate de cuplul Gabriela Firea (primar al Bucureștiului) – Florentin Pandele (primar al orașului Voluntari).  

Eventualele reacții ostile ale unora dintre suporterii rapidiști, care nu ar agrea o fuziune FC Voluntari – Rapid, îl lasă indiferent pe Șumudică: „Nu știu, nu-i treaba mea. Ceea ce știu este că acești oameni de la Voluntari sunt serioși. Iar Rapid are nevoie de oameni serioși în spate. Fiindcă l-au hulit pe George Copos și de la el, indiferent că au avut intenții bune, nu a avut nimeni puterea de a ține Rapidul în prima ligă. Și, din punctul ăsta de vedere, cei de la Voluntari sunt oameni potenți și serioși. Iar Rapid are nevoie de oameni serioși”.

FC Rapid a dat faliment anul trecut, în luna iunie. La scurt timp, în Liga 5 au fost înscrise două formații susținute de suporteri giuleșteni: AFC Rapid și CFR Mișcare. Ambele sunt acum aproape de a promova în Liga 4. De curând, ProSport a scris despre intenția unor suporteri de a mai înscrie, în sezonul următor, alte câteva formații care să continue „spiritul Rapidului”.

În acest moment, fanii giuleștenilor sunt „sparți” în grupulețe care susțin diverse proiecte. Deși toți spun că vor binele Rapidului, aceștia se acuză și suspectează unii pe alții că au agende ascunse și reprezintă interese obscure.

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele