EXCLUSIV | Cel mai mare dușman al lui Burleanu face un anunț surprinzător: „Nu cred că va mai candida! Dacă s-ar face un control privind finanțele FRF…”

Autor: Octavian Vasilescu Publicat: 07 Sep. 2017, 19:57 Actualizat: 07 Sep. 2017, 20:16 Fotbal Intern
EXCLUSIV | Cel mai mare dușman al lui Burleanu face un anunț surprinzător: „Nu cred că va mai candida! Dacă s-ar face un control privind finanțele FRF…”

Descris de președintele FRF, Răzvan Burlenau, drept un șomer care-i vânează postul, Florin Prunea a vorbit pentru ProSport despre acuzațiile aduse și a susținut că actualul șef de la Casa Fotbalului nu va candida la următoarele alegeri! Burleanu a ținut să menționeze și că Prunea a fost șeful de campanie al lui Vasile Avram, care a fost arestat pentru infracțiuni de corupție.

„Depinde de membrii afiliați dacă va conta sau nu, în vederea alegerilor, ratarea calificării la Campionatul Mondial. Nu am făcut niciun împrumut bancar, așa cum s-a scris în presă. Am fost pe zero și în 2015 și în 2016. Nu avem împrumuturi și avem patru milioane de euro în conturi.

Am văzut în spațiul public mulți indivizi, cei mai mulți șomeri, care vor să candideze la federație. Cu toții mint cu nerușinare în legătură cu diferite lucruri. Au spus că am mințit când am anunțat 27.000 de oameni la meciul cu Armenia. Fără să vină cu dovezi. Florin Prunea a fost șeful de campanie al lui Vasile Avram. Știți ce a pățit Vasile Avram (n.r. a fost arestat)…”, a spus Răzvan Burleanu la Digi Sport.

  • Vasile Avram a fost eliberat pe 10 aprilie 2016, după aproape un an petrecut în Penitenciarul Găești din Dâmbovița.

„Acest domn Burleanu este un nimeni! A apărut de nicăieri! Nu înțelege nimic din fotbal. Nu cred că va mai candida la următoarele alegeri! Cei care l-au pus acolo nu se pot compromite atât de mult. Știți foarte bine despre cine este vorba, nu vreau să spun eu, Florin Prunea, ce personaje sunt implicate. Dacă Gică Popescu nu ar fi fost arestat, Burleanu nu ar fi strâns nici măcar 20 de voturi!

Vasile Avram a fost unul dintre cei mai buni arbitri FIFA. Habar nu are despre ce vorbește atunci când îl aduce în discuție. Vasile Avram este prietenul meu, nu pot nega acest lucru. Burleanu jignește pe toată lumea. De la foști jucători… la foști arbitri. Dacă s-ar face un control privind finanțele FRF, cifrele nu cred că ar arăta prea bine”, a replicat Florin Prunea pentru ProSport.

În legătură cu numele noului selecționer, Florin Prunea a spus că cel mai bine ar fi ca noul antrenor să fie adus de noua conducere a FRF: „Cel mai bine ar fi ca un nou selecționer să fie numit după alegerile din martie 2018. Cine știe cu ce antrenor cu salariu de două milioane de euro ne mai trezim la națională. Avem destui antrenori români care pot ocupa această poziție, cum ar fi Hagi, Bölöni…”, a adăugat Florin Prunea.

Alegerile de la FRF vor avea loc în luna martie.

 


 

Autor: Octavian Vasilescu Publicat: 07 Sep. 2017, 19:57 Actualizat: 07 Sep. 2017, 20:16 Fotbal Intern
Pe aceeași temă
Gafă uriașă în direct! Rochia Elenei Ionescu s-a ridicat și s-a văzut tot
Gafă uriașă în direct! Rochia Elenei Ionescu s-a ridicat și s-a văzut tot
VIDEO Cine sunt romii care i-au desfigurat pe poliţiştii din Vâlcea. Detalii din anchetă
VIDEO Cine sunt romii care i-au desfigurat pe poliţiştii din Vâlcea. Detalii din anchetă
ALERTA! Populatia e in PERICOL! A INTERVENIT si Armata Romana
ALERTA! Populatia e in PERICOL! A INTERVENIT si Armata Romana
Femeie din Iaşi, în stare gravă la spital. Medicul a rămas perplex când i-a văzut ochiul: În 30 de ani de carieră nu am văzut aşa ceva!
Femeie din Iaşi, în stare gravă la spital. Medicul a rămas perplex când i-a văzut ochiul: În 30 de ani de carieră ...
„Suntem pregatiti!” Suedezii vor sa ne ia organizarea EURO 2020! Ce vor sa faca dupa ce au aflat ca UEFA vine la Bucuresti! Nu s-a mai intamplat niciodata asta
„Suntem pregatiti!” Suedezii vor sa ne ia organizarea EURO 2020! Ce vor sa faca dupa ce au aflat ca UEFA vine la Bucuresti! ...
BOMBĂ! S-a aflat cine l-a ucis de fapt pe Răzvan Ciobanu! Date exclusive din anchetă
BOMBĂ! S-a aflat cine l-a ucis de fapt pe Răzvan Ciobanu! Date exclusive din anchetă
REGELE SĂRĂCIEI a cumpărat 19 Rolls-Royce-uri pentru cele 15 soții ale sale. BONUS alte 120 de BMW-uri
REGELE SĂRĂCIEI a cumpărat 19 Rolls-Royce-uri pentru cele 15 soții ale sale. BONUS alte 120 de BMW-uri
COMPILAŢIE Femeile fac show! Cele mai nebuneşti sărbătoriri ale golurilor din fotbalul feminin
COMPILAŢIE Femeile fac show! Cele mai nebuneşti sărbătoriri ale golurilor din fotbalul feminin
Dacia revine în forţă şi dă LOVITURA care aruncă în aer Volkswagen şi Ford
Dacia revine în forţă şi dă LOVITURA care aruncă în aer Volkswagen şi Ford
Metoda SEXUALĂ revoluţionară la care nimeni nu poate rezista. Avantajele sunt uriaşe
Metoda SEXUALĂ revoluţionară la care nimeni nu poate rezista. Avantajele sunt uriaşe
Este oficial: După Ungaria, încă o ţară din Europa vrea să RENUNŢE la euro
Este oficial: După Ungaria, încă o ţară din Europa vrea să RENUNŢE la euro
BREAKING NEWS | Se ştie numele noului selecţioner. Anunţul oficial făcut de federaţie la o zi după Spania - România 5-0
BREAKING NEWS | Se ştie numele noului selecţioner. Anunţul oficial făcut de federaţie la o zi după Spania - România 5-0
Lovitură în cazul Caracal! DIICOT intră la rupere! Familia Melencu în corzi
Lovitură în cazul Caracal! DIICOT intră la rupere! Familia Melencu în corzi
BOALA care se răspândește rapid printre români. Medicii de familie cer măsuri urgente
BOALA care se răspândește rapid printre români. Medicii de familie cer măsuri urgente
Jurnalul unui bărbat căsătorit a doua oară şi, din nou, în prag de divorţ
Jurnalul unui bărbat căsătorit a doua oară şi, din nou, în prag de divorţ
E RAZBOI! ZECI de MORTI si raniti! Sute de rachete au LOVIT. Scene SANGEROASE
E RAZBOI! ZECI de MORTI si raniti! Sute de rachete au LOVIT. Scene SANGEROASE
Cutremur puternic de 5.9 grade Richter azi-noapte, la 23:04, ora României
Cutremur puternic de 5.9 grade Richter azi-noapte, la 23:04, ora României
Modul în care şi-a prins nevasta care îl înşela cu şeful ei i-ar putea aduce unui bărbat 15 ANI de închisoare. Totul a plecat de la o APLICAŢIE oferită de toate smartphone-urile moderne. Avocat: „Merită o medalie!”
Modul în care şi-a prins nevasta care îl înşela cu şeful ei i-ar putea aduce unui bărbat 15 ANI de închisoare. Totul ...
Trist. O fabrică legendară din România şi-a închis porţile după 70 de ani de activitate / Un singur contract în 2019
Trist. O fabrică legendară din România şi-a închis porţile după 70 de ani de activitate / Un singur contract în 2019
Prognoza meteo. Cât de friguroasă va fi iarna în acest an şi când vor apărea primele ninsori
Prognoza meteo. Cât de friguroasă va fi iarna în acest an şi când vor apărea primele ninsori
Oana Radu are un nou iubit, la 3 luni de când a murit logodnicul ei! Cine este norocosul
Oana Radu are un nou iubit, la 3 luni de când a murit logodnicul ei! Cine este norocosul
Elena Ionescu da de pamant cu fostul sot! Artista inca sufera dupa divort. Ce a marturisit despre barbat. 'Dincolo de toate, cred că...'
Elena Ionescu da de pamant cu fostul sot! Artista inca sufera dupa divort. Ce a marturisit despre barbat. 'Dincolo de toate, ...
Andreea Antonescu a rupt tacerea! Vedeta a rabufnit dupa despartire. Ce a declarat despre iubitul tinerel: 'Adevărul este altul, cu totul altul'
Andreea Antonescu a rupt tacerea! Vedeta a rabufnit dupa despartire. Ce a declarat despre iubitul tinerel: 'Adevărul este ...
ȚEAPĂ CLASICĂ. Passat din Germania, revândut în România. Câţi KM a pierdut pe drum?
ȚEAPĂ CLASICĂ. Passat din Germania, revândut în România. Câţi KM a pierdut pe drum?
FOTO. Imagini intime INCENDIARE cu Roxana Vancea şi iubitul ei plin de muşchi au ajuns pe net!
FOTO. Imagini intime INCENDIARE cu Roxana Vancea şi iubitul ei plin de muşchi au ajuns pe net!
Dezvăluiri fără perdea: cum au ajuns să se iubească preşedintele Klaus Iohannis şi soţia lui, Carmen!
Dezvăluiri fără perdea: cum au ajuns să se iubească preşedintele Klaus Iohannis şi soţia lui, Carmen!
Fata lui Florin Salam a spus TOT! „Eu am simțit că o să se întâmple ceva cu mama mea”
Fata lui Florin Salam a spus TOT! „Eu am simțit că o să se întâmple ceva cu mama mea”
Dora Maar nu mai este „Plângerea femeii” a lui Picasso.
Dora Maar nu mai este „Plângerea femeii” a lui Picasso.