După Bic, oltenii mai fac un transfer? Un fost elev al lui Mangia, propus în Bănie! Când va fi luată decizia finală

L-au transferat deja pe Ovidiu Bic de la Gaz Metan Mediaș, dar Devis Mangia le-a transmis șefilor de la CS U Craiova că mai vrea transferuri. Italianul vrea un fotbalist cu care a mai lucrat, la Palermo, în urmă cu câțiva ani. Este vorba despre Francesco Della Rocca (30 de ani), aflat în prezent la Salernitana, în liga a doua din Italia.
După Bic, oltenii mai fac un transfer? Un fost elev al lui Mangia, propus în Bănie! Când va fi luată decizia finală

L-au transferat deja pe Ovidiu Bic de la Gaz Metan Mediaș, dar Devis Mangia le-a transmis șefilor de la CS U Craiova că mai vrea transferuri. Italianul vrea un fotbalist cu care a mai lucrat, la Palermo, în urmă cu câțiva ani. Este vorba despre Francesco Della Rocca (30 de ani), aflat în prezent la Salernitana, în liga a doua din Italia.

Oltenii au plecat în Turcia, la Belek, acolo unde vor pregăti finalul de sezon regulat și lupta din play-off. Cu Ovidiu Bic deja acontat, transferul realizându-se vineri seară, cei de la CS U Craiova se orientează și spre alte ținte, din afara țării. TelekomSport scrie că Francesco Della Rocca (30 de ani), legitimat la Salernitana în Serie B, a fost propus în Bănie. Mangia îl cunoaște, deoarece a mai lucrat cu el la Palermo, în sezonul 2011/2012.

Șefii de pe „Ion Oblemenco” vor lua o decizie finală ar urma să fie luată în zilele următoare. Della Rocca joacă la Salernitana, locul 12 în Serie B, și a strâns 79 de prezențe în prima ligă din Italia. Sursa citată mai scrie că nu este exclus ca Della Rocca să fie și testat de Mangia în cantonamentul oltenilor.

Bologna, Sambenedettese, Avellino, Sassuolo, Brescia, Perugia, Fiorentina și Siena sunt echipele pe la care a mai evoluat Francesco Della Rocca. Cotat la 500.000 de euro de către site-ul de specialiate transfermarkt.com, mijlocașul a strâns 6 meciuri în acest sezon în toate competițiile la Salernitana, cu un total de 455 de minute jucate.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Sinner, în linie dreaptă spre US Open. Liderul mondial își sărbătorește 25 de ani la Torino
Mediafax
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Glume pe internet după ce o casă self-checkout a cerut bacșiș. „Dacă eu fac toată munca, n-ar trebui să primesc o reducere?”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
Soțul Annei a ieșit la lumină! A ținut pasul cu pretențiile Julietei de pe Transfăgărășan până i-a ieșit fum din portofel
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro