Încă o dramă în fotbalul românesc. Fostul mijlocaș a murit într-un incendiu. „Ce destin, ce nenorocire”

Încă o dramă în fotbalul românesc. Fostul mijlocaș a murit într-un incendiu. „Ce destin, ce nenorocire”
Arpad Szucs. Sursa foto: Facebook Club Atletic Oradea

Fotbalul românesc are parte, din păcate, de o nouă dramă. Arpad Szucs, fostul mare mijlocaș al celor de la FC Bihor, și-a pierdut viața într-un incendiu care a izbucnit chiar în apartamentul său din Oradea. Avea 83 de ani.

Tragedia s-a produs vineri, 28 august, în ziua în care a plecat dintre noi și Nae Ungureanu, reprezentant de seamă al Craiovei Maxima. Acesta a fost găsit fără suflare de bunul prieten Nicolae Negrilă.

Cei doi se aflau la Sadu, iar cu câteva ore înainte urmăriseră meciul pierdut de Universitatea Craiova în fața lui Ararat Armenia, scor 0-1 și 1-2 la general.

Fotbalul românesc, din nou în doliu. A murit fostul mijlocaș Arpad Szucs

Incendiul din locuința lui Arpad Szucs s-a produs în cursul serii, în jurul orei 20:00. Pompierii l-au extras și predat echipajului medical ajuns la fața locului, dar manevrele de resuscitare s-au dovedit a fi în zadar.

„RIP Arpad Szucs. Ce dramă, ce destin, ce nenorocire. Fostul mare fotbalist al lui FC Bihor, Arpad Szucs, a murit. Un incendiu a izbucnit în această seară de vineri, 28 august, într-un imobil situat pe Calea Mareșal Alexandru Averescu din Oradea, în jurul orelor 20:00.

Conform ISU Crișana: «Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă», se spunea în informarea transmisă de ISU, în jurul orei 20:20.

În timpul intervenției, salvatorii au descoperit în apartament un bărbat inconștient. «Acesta a fost extras de urgență de către pompieri și predat echipajului de Terapie Intensivă Mobilă, pentru acordarea îngrijirilor medicale», a transmis instituția.

Dar manevrele de resuscitare s-au dovedit a fi deșarte. Omul s-a stins odată cu incendiul. Ei bine, numele celui plecat spre ceruri este Arpad Szucs”, a anunțat FC Bihor.

A cucerit Cupa României cu Jiul Petroșani

Născut în Oradea, „Arpi”, așa cum era alintat de colegi și fani, a bifat nu mai puțin de 550 de meciuri în competițiile interne, marcând peste 60 de goluri. A rămas în mentalul colectiv ca o legendă a fotbalului bihorean, dar mulți își amintesc și finala Cupei României jucată alături de Jiul Petroșani. Se întâmpla în 1974, când reușea să-și treacă și numele pe lista marcatorilor.

„În 1973 a avut o scurtă escală la Deva, pentru a ajunge în sezonul următor la Jiul Petroșani. Cu Szucs în teren, «minerii» au reușit cea mai mare performanță din istorie. Au câștigat Cupa României după o finală cu Poli Timișoara (4-2) iar orădeanul s-a regăsit printre marcatori.

În același an, 1974, a revenit la Oradea, la FC Bihor de unde s-a retras în 1980. A activat și ca antrenor la FC Bihor, chiar principal în 1996”, au mai transmis cei de la FC Bihor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]