Steven Seagal, singura vedetă occidentală care încă îl mai susține pe Vladimir Putin

Redactor:
Răzvan Bucur
  • Publicat:

Tot mai multe sunt vedetele occidentale se distanțează de liderul de la Kremlin. La fel și cel al politicienilor care se declarau susținători ai lui Vladimir Putin. La scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina, regizorul american Oliver Stone, care a apărat acțiunile Rusiei în Crimeea în documentarele sale din 2017 și care a susținut o serie de interviuri cu liderul rus, a declarat că agresiunea lui Putin în Ucraina este o greșeală. Și Mark Galeotti, autorul cărții „Trebuie să vorbim despre Putin” și membru al Royal United Services Institute, a spus că Putin probabil nu a avut niciodată prea multă încredere în prietenii săi, însă cele mai recente critici ale personalităților pro-Kremlin arată acum izolarea tot mai mare în care se află Rusia.

Și criticile față de acțiunile Rusiei au crescut și mai mult după ce au apărut imagini cu cadavrele unor civili pe străzile din Bucea, o dovadă a amplorii atrocităților pe care forțele ruse le-au comis în Ucraina. Cu toate acestea, războiul pe care Putin l-a început în Ucraina pare să nu-l îndepărteze pe Steven Seagal de liderul de la Kremlin. Actorul îl laudă și îl sprijină în continuare pe Vladimir Putin și spune că o „entitate exterioară” este de vină pentru că a întors cele două țări una împotriva celeilalte.

Steven Seagal rămâne însă o voce izolată în sprijinul președintelui Rusiei.

Steven Seagal, singura vedetă occidentală care încă îl mai susține pe Vladimir Putin

Steven Frederic Seagal s-a născut în Lansing, Michigan, la 10 aprilie 1952. Mama sa a fost un tehnician medical, iar tatăl său profesor de matematică. Bunicii din partea tatălui au fost imigranți evrei ruși. Când Seagal avea doar cinci ani, s-a mutat împreună cu părinții săi la Fullerton, California. Pasiunea sa pentru muzica rock a crescut încă din adolescență, când asculta meldiile trupelor preferate în garajul casei.

Mai târziu, Seagal a început să lucreze la primul său film, Above the Law cu regizorul Andrew Davis. După acest succes, filmele ulterioare ale lui Seagal au fost Hard to Kill, Marked for Death și Out for Justice; în toate acestea, Steven Seagal a jucat rolul unui erou de acțiune. Mai târziu, el a obținut un succes mai larg, în anul 1992, cu lansarea Under Siege.

În 2001, Seagal a revenit pe cinematografele cu lansarea Exit Wounds. Însă acest film a avut mai puține scene cu artele marțiale decât cele în care a jucat până acum. Cu toate acestea, producția a fost un succes comercial, cu aproape 80 de milioane de dolari în întreaga lume.

Patru ani mai târziu, Seagal a început să comercializeze o băutură energizantă cunoscută sub numele de „Steven Seagal’s Lightning Bolt”, dar de atunci a fost întreruptă. Totodată, acesta a mai comercializat un aftershave numit „Scent of Action” și o gamă largă de cuțite și arme.

Vedeta hollywoodiană deține în acest moment, pe lângă  cetățenia americană, una rusă și una sârbă.

În ianuarie 2016 i s-a acordat cetățenia sârbă, după ce a vizitat țara de mai multe ori la rând, în timp ce preda aikido forțelor speciale sârbe. Tot în același an, în noiembrie, actorul a primit și cetățenie rusă. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului susține că: „El a cerut destul de insistent și pe o perioadă lungă de timp să i se acorde cetățenia.”

În anul 2016, Steven Seagal a primit pașaport rusesc ca recompensă pentru că a apărat Rusia pe plan extern după anexarea Crimeei. Drept reacție, Ucraina i-a interzis accesul pe teritoriul său. Interdicția impusă de Ucraina pentru Seagal a fost pe o durată de cinci ani, dar actorul american a explicat că ”pașaportul rusesc nu a fost o declarație de război, ci una menită să îmbunătățească relațiile dintre Rusia și SUA”. În acea vreme, Seagal susținea că Putin este unul dintre cei mai mari lideri politici mondiali, iar anexarea Crimeei de către Rusia, în anul 2014, a fost foarte rezonabilă. Președintele rus a fost cel care a emis decretul prezidențial prin care actorului i s-a acordat cetățenie rusă, iar Putin a fost cel care i-a înmânat pașaportul în cadrul unei ceremonii organizate în luna noiembrie 2016.

În 2013, Steven Seagal s-a alăturat  producătorului rus de arme de foc ORSIS și a reprezentat compania în partea de promovare, dar și pentru lobby-ul pentru relaxarea restricțiilor de import ale SUA asupra armelor de foc din Rusia.  Cinci ani mai tâziu, actorul a fost trimisul special al Rusiei pentru legăturile umanitare din Statele Unite, într-un moment în care relaţiile dintre cele două ţări se deterioraseră. În calitate de reprezentant special al Ministerului de Externe al Rusiei, Seagal se ocupă, în principal, de păstrarea locurilor memorabile din SUA care au legătură cu Rusia și de popularizarea istoriei comune a celor două țări.

În 2021, celebrul actor de la Hollywood a devenit membru în partidul politic al lui Vladimir Putin, în cadrul unei ceremonii fastuoase.

Americanul s-a remarcat prin susținerea regimului la și s-a declarat ca fiind un admirator al liderului rus, Vladimir Putin. Între liderul de la Kremlin și actorul care-l susține până în ultimul moment există o prietenie de mai bine de 15 ani. De-a lungul timpului, cei doi au participat la diferite evenimente publice, iar starul de la Hollywood a fost întotdeauna tratat foarte bine la Kremlin. Productorul american Bob Van Ronkel susține că el a fost cel care le-a făcut cunoștință celor doi, pentru că a fost angajat să îl aducă pe Steven Seagal să cânte cu trupa sa la un eveniment organizat de Vladimir Putin.

Seagal a reacționat pe rețelele de socializare încă din primele zile ale invaziei, după ce președintele Volodimir Zelenski a lăudat trupele militare ucrainene și pe cele civile pentru rezistența în fața oponenților ruși. Seagal a susținut că:

Totodată, acesta a susținut că legăturile dintre cele două țări sunt foarte puternice, pentru că rușii și ucrainenii sunt ca frații.

Pe lângă legăturile diplomatice, pe cei doi îi leagă o pasiune comună, cea a artelor marțiale. Steven Seagal este maestru de aikido, în timp ce Vladimir Putin este luptător de judo.

Steven Seagal a susținut că prietenia lor s-a legat datorită pasiunii pentru artele marțiale.

A susținut actorul în 2017, în cadrul unei emisiuni.

Seagal a fost mulți ani la rând instructor de Aikido în Japonia și deține o centură neagră 7 Dan în acest sport. Vladimir Putin a practicat judo de la vârsta de 11 ani, înainte să se axeze spre sambo, o altă artă marțială rusă. Acesta a câștgat competiții în ambele sporturi. Liderul rus primise centura neagră de 9 Dan, cea mai înaltă distincţie în arte marţiale orientale, în 2013, la o vizită în Coreea de Sud. Federația Internațională de Judo a decis însă, ca urmare a invaziei, să îi suspende calitatea de președinte de onoare și ambasador a lui Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin a rămas și fără centura neagră, după ce Federația Internațională de taekwondo a decis să îi retragă distincția oferită în 2013. Totodată, Comisia Executivă a Comitetului Internațional Olimpic a decis să îi retragă și distincția Ordinul de Aur acordată lui Putin în 2001.

Recent, actorul și-a serbat ziua de naștere într-un restaurant de lux din Moscova, unde a invitat mai mulți aliați ai președintelui Vladimir Putin. La masa de lângă Seagal se aflau unii dintre cei mai importanți susținători ai Kremlinului, inclusiv redactorul-șef al rețelei de știri controlate de stat RT, Margarita Simonian, și Vladimir Soloviev, un prezentator de televiziune, unul dintre cei mai cunoscuți propagandiști ai Rusiei, care a tradus în rusă discursul lui Seagal. Actorul le-a transmis invitaților de la ziua sa de naștere că îi consideră ca pe o „mare familie”.

Răzvan Bucur / Redactor
Editor la ProSport.ro din 2019. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu 7 ani de experiență în presa online la publicații precum Realitatea, Libertatea și Mediafax. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…