Mircea Badea, intervenție-șoc în scandalul de rasism în care este implicat Sebasian Colțescu: „Numai asta ne lipsea”

Redactor:
Răzvan Bucur
Mircea Badea, intervenție-șoc în scandalul de rasism în care este implicat Sebasian Colțescu: „Numai asta ne lipsea”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Badea, prezentatorul emisiunii „În gura presei” de la Antena 3, a comentat scandalul rasist în care este implicat arbitrul Sebastian Colțescu.

  • Meciul PSG – Istanbul Bașakhșehir a fost amânat pentru miercuri, la ora 19.55, ora României. Cele mai tari faze vor putea fi urmărite și pe ProSport.ro.

Partida dintre PSG și Istanbul Bașakhșehir s-a întrerupt după ce Sebastian Colțescu l-a numit „negru” pe secundul formației din Turicia, Pierre Webo.

Reacția lui Mircea Badea, după scandalul de rasism în care este implicat Sebastian Colțescu

„Să citim ce s-a întâmplat. S-a întrerupt meciul, nu s-a mai jucat meciul, un meci de Liga Campionilor, fără niciun fel de miză, că Istanbul Bașakșehir nu există, mă mir că nu era 2-0 în minutul 16.

S-au enervat turcii că arbitrul Sebastian Colțescu, român, ar fi folosit un termen rasist la adresa unui jucător. Și au urlat „rasism și au ieșit de pe teren”. Este o dileală totală.

La centru era un român, Ovidiu Hațegan. Colțescu l-a atenționat pe Hațegan că o persoană din staff-ul turce trebuie sancționată. Arbitrul a folosit termenul „negru”.

Pe toate agențiile de presă, diseară la CNN sigur cu asta începe buletinul de știri, vă dați seama că numai asta ne lipsea. Numai rasiști numai eram acuma, în rest le-aveam pe toate”, a declarat Mircea Badea în timpul emisiunii din noaptea dinspre marți spre miercuri.

CONTEXT:

Staff-ul campioanei Turciei şi jucătorii acesteia, urmaţi de cei ai echipei PSG au luat decizia de a părăsi terenul după eliminarea antrenorului secund al formaţiei din Istanbul, fostul atacant camerunez Pierre Webo, acuzând afirmaţii rasiste din partea arbitrului de rezervă.

Colţescu i-a cerut în min. 13 lui Haţegan să intervină pentru a-l calma pe Webo, care a fost prea vehement la o decizie a arbitrului de centru, potrivit AFP. Colţescu l-a identificat pe antrenorul secund al echipei turce cu termenul de „negru”, iar Haţegan i-a arătat cartonaşul roşu fostului atacant camerunez.

Secundul Pierre Webo a reacționat imediat: „De ce spui negru? De de spui negru? De ce îmi spui negru? Nu poți să spui negru”.

Răzvan Bucur / Redactor
Editor la ProSport.ro din 2019. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu 7 ani de experiență în presa online la publicații precum Realitatea, Libertatea și Mediafax. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Obligație fără excepții pentru PROPRIETARII de locuințe din România. Ai doar 30 zile să rezolvi
Obligație fără excepții pentru PROPRIETARII de locuințe din România. Ai doar 30 zile să rezolvi
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen