Bănel Nicoliță, viață de nabab în Franța! Cum i se adresau fostului fotbalist de la Steaua și de ce în România a fost mereu abuzat rasial: „Nu mă arătau cu degetul că sunt rrom”

Răzvan Bucur
Bănel Nicoliță, viață de nabab în Franța! Cum i se adresau fostului fotbalist de la Steaua și de ce în România a fost mereu abuzat rasial: „Nu mă arătau cu degetul că sunt rrom”
îl storceau de bani pe Bănel Nicoliță

Bănel Nicoliță (36 de ani) a vorbit despre momentele grele din viață cauzate de rasism, arătând că a fost tratat diferit în Franța față de cum este acasă, în România.

Fostul fotbalist de la Steaua (acum FCSB) a rămas în amintirea fanilor din România datorită capacității sale de efort, dar și a reușitelor din meciurile pe care le juca pentru echipa roș-albastră, fiind la un moment dat jucătorul favorit al patronului Gigi Becali.

Nicoliță a plecat în 2011 de la Steaua la Saint Etienne, pentru suma de 1,8 milioane de euro. Ulterior, de acolo a fost împrumutat la Nantes.

Bănel Nicoliță, viață de nabab în Franța! Cum i se adresau fostului fotbalist de la Steaua și de ce în România a fost mereu abuzat rasial: „Nu mă arătau cu degetul că sunt rrom”

Din păcate, el nu a reușit să impresioneze în Franța, dar a rămas cu o impresie foarte plăcută despre oamenii din Hexagon, care îl respectau.

„A fost foarte OK. Lumea m-a privit cu ochi buni, nu m-a arătat nimeni cu degetul: «Uite, ăla e un rrom!». Mi-am făcut treaba serios, după o lună am învățat s-o rup și pe franțuzește, iar oamenii au apreciat dedicarea mea de la antrenamente și meciuri”, a spus Nicoliță, potrivit playsport.ro.

Ulterior, Bănel Nicoliță a povestit că a fost victima rasismului în România, însă el nu a pus niciodată la suflet cuvintele urâte care i se adresau.

„Au fost mii de oameni care au căutat să mă jignească (n.r. în România), dar n-am pus niciodată la suflet. Nu i-am condamnat nici măcar în gând, fiindcă am înțeles că o făceau dintr-un sentiment de răutate, de răzbunare. Nu mi-am încărcat mintea cu astfel de lucruri. În Franța, toți se adresau cu «domnule Nicolita».

Acasă, nimeni nu mi-a vorbit așa, dar asta e mentalitatea. N-am ieșit niciodată să adresez cuvinte urât către adversari sau fani, chiar dacă, în timpul meciurilor, mă mai trezeam cu sticle aruncate spre mine, cum s-a întâmplat la un meci cu Rapidul. Le-am luat frumos, le-am pus în afara terenului și gata, fără tam-tam!”, a declarat Nicoliță, conform sursei citate.

După aventura în Franța, Bănel Nicoliță s-a întors în România, unde a mai jucat pentru FC Viitorul, ASA Târgu Mureș, Aris Limassol și CS Făurei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]