Andrei Stoica, luptătorul K1, pus la zid de sportivi și psihologi! Ce i-a făcut unei concurente dintr-un show tv | GALERIE FOTO

Redactor:
Bogdan Savin
  • Publicat:
  • Actualizat:

Andrei Stoica, luptător K1, e criticat de psihologi, actori și sportivi pentru comportamentul său la adresa Elenei Chiriac. Campionul sporturilor de contact aplică abuzul emoțional și chiar a amenințat-o pe campioana națională la taekowondo.

Conform termenilor de specialitate, denumită şi „abuz emoţional”, violenţa psihologică este folosită pentru a manipula şi controla. Efectul este cumulativ în timp, cu consecinţe grave pe termen lung pentru victimă. Violenţa psihologică / psihică (include violenţa emoţională şi cea verbală): insulte, jigniri (referitoare la aspectul fizic, la capacităţile intelectuale sau la îndeplinirea responsabilităţilor pe care le are victima), ameninţări, intimidare, şantaj emoţional, inducerea fricii, presiune continuă, teroare, privare de alimente sau de somn, discreditare în faţa celorlalţi.

Conflict Andrei Stoica – Elena Chiriac

Elena Chiriac este medaliată la competițiile interne și internaționale la taekowondo WTF, a apărut în numeroase reclame este actriță și fotomodel și apare regulat la TV.

Având în vedere faptul că a câștigat deja două dueluri la show-ul tv, Elena Chiriac a devenit favorita marilor sportivi. „Am cunoscut-o pe Elena în mai multe ipostaze, pe scenă ca prezentatoare a mai multor gale din sport și pe teren, la Press Cup la tenis. Este o fetiță dulce, foarte inteligentă, deosebit de frumoasă, extrem de educată și cu multă personalitate. O urmăresc cu drag acum și îi țin pumnii să ajungă prima, cum a făcut mereu în sportul de performanță, la taekwondo sau în celelalte domenii“, a spus judoka, medaliata olimpică și mondială, Alina Dumitru.

Marian Drăgulescu: „O susțin! E sportivă olimpică”

Campionul olimpic și mondial la gimnastică Marian Drăgulescu a cunoscut-o pe Elena mai întâi când a fost premiată la gala sportului, apoi ca prezentatoare a unor evenimente sportive: „În primul rând o susțin că e sportivă olimpică de performanță de-a noastră și apoi că este un copil talentat, ambițios și educat. Îi țin pumnii să ajungă cât mai departe“.

„Din ce am văzut până acum, Elena are toate calitățile să câștige și competiția. Pe lângă că e actriță, frumoasă, inteligentă – studentă în Londra, are multă personalitate și autocontrol. Iar faptul că stă excelent cu latura mentală, e deja preferata mea la Ferma Vedetelor”, spune și fostul nr. 26 ATP, Victor Hănescu.

Helmut Duckadam și Iosif Rotariu, fani ai Elenei

La rândul lui, Helmut Duckadam, Eroul de la Sevilla, spune că o susține pe Elena și că o vede printre favoriți la câștigarea reality-show-ului. Iar Iosif Rotariu, care a cunoscut-o pe Elena la acțiunile caritabile pentru Kassandra, spune că îi urmărește cu drag prestația și îi ține pumnii să ajungă cât mai departe.

Campionul mondial la înot în ape înghețate, Paul Georgescu, multiplu medaliat la competițiile internaționale la înot în ape libere a comentat și el: „Din ce am am văzut până acum, după duelurile câștigate și modul exceptional cum se comportă acolo, a arătat deja că are toate calitățile să devină fermiera șefă“.

Însă comportamentul lui Andrei Stoica față de Elena Chiriac se înscrie în toate tipurile de abuz emoțional enumerate mai sus. Mai întîi încearcă să îi interzică Elenei să vorbească, pe motiv că ea are doar 18 ani. Văzând că Elena nu cedează, ea arătând o personalitate puternică, Stoica încearcă să aplice tactica intimidării. Astfel, ajunge aproape să ceară să fie respectat, pe motiv că este mai în vârstă. Văzând că nu reușește, trece la arsenalul cu şantaj emoţional, inducerea fricii, presiune continuă, teroare, privare de alimente sau de somn (aici prin rolul său din cadrul emisiunii) sau discreditare în faţa celorlalţi. Toate acestea ar fi în regulă pentru un reality show, însă amenințarea făcută de Andrei Stoica la adresa Elenei „ți-aș smulge părul din cap de nu am fi aici” este foarte gravă.

Legat de acest incident prezentatorul TV Vali Bărbulescu a explicat: „Elena mi se pare o lecție de tupeu corect. De genul, am 18 ani, am viața în față, lasă vrăjeala. E o diferență între generații, care va fi vizibilă la genul acesta de show. Cumva noi ăștia, de mai în vârstă să zicem, avem chestia asta de bun simț, la modul că ăla dacă e mai mare, îl respect. Aștia mici nu o au. Chestia de putere și frumusețe la Elena vine la pachet cu sensibilitatea și vulnerabilitatea”.

La fel și câteva concurente îi iau apărarea Elenei, printre care și Anisia Gafton, în cadrul aceleiași emisiuni: „Elena e foarte tare. E un exemplu de atitudine cum a putut să facă față între 4 malaci. Dar și în rest. Nu credeam că Elena poate să plângă. Are suflet de vioară”.

Lumea sportului a fost revoltată de comportamentul lui Andrei Stoica din cadrul acestui reality show, apreciind la unison că acest tip de manifestare nu poate reprezenta un campion mondial. Președintele Federației de Taekwondo WTF, Constantin Apostol, a spus: „Taekwondo-ul este o cale a drumului către tine, de redescoperire a valorilor controlului emoțiilor, autenticității și sinceritătii, a frumuseții trupului și sufletului. Taekwondo, care este bazat pe gândirea milenară asiatică, a fost înglobat în programele regulate de studiu ale gimnaziilor, liceelor si universitatilor, de asemenea făcând parte si din antrenamentele forțelor armate din foarte multe state. Acest tip de comportament al lui Andrei Stoica nu face cinste unui sportiv, dar ce să mai zic unui campion mondial. Mai multe nu comentez din respect pentru disciplina sportivă unde el a activat”.

Apoi, forurile internaționale ale artelor marțiale iau atitudine prin Frederico Tavares Tchabas, Directorul Departamentului WADO Karate, recunoscut pentru modul cum a crescut și lansat în viață prin sport generații întregi de tineri: „Artele marțiale te modelează pentru viață, cum să-ți controlezi emoțiile și te învață să eviți să folosești violența fizică sau psihică. Nu este deloc în regulă ca Andrei Stoica să amenințe că îi smulge părul din cap unei  concurente de la Fermă, la rândul ei sportivă de performanță”.

Părerea psihologului

Psihologul Radu Leca spune: „Agresivitatea. Ce o declanșează? Un sunet. Un cuvânt. O atitudine! Ce anume o menține? Un tip anume de răspuns. Cum se manifestă? Prin amenințări și încercări repetate de dominare. Sportivul este văzut drept etalon de comportament și atitudine pentru societate. Modelul perfect echilibrat, bun de urmat, pentru copiii și adolescenții ce frecventează un sport. Modelul căutat si visat de părinți… În toată această mare de bine și pozitiv, a apărut din senin un conflict între două generații de sportivi. Andrei Stoica (33 ani), fost campion de wushu și Elena Chiriac (18 ani), campioană națională la taekwondo WTF. Conflictul celor doi generează doar întrebări, ce încă nu au primit răspuns.

Ce s-a văzut acasă, pe sticlă, din conflictul celor doi sportivi? Agresivitate. Împunsături. Încercare repetată de dominare. Impunerea respectului. Cedare nervoasă. Frustrare multă. Emoții puternice. Există câteva întrebări la care campionul mondial Andrei Stoica trebuie să răspundă, strict ca să poată înțelege ce se întâmplă cu el: De ce s-a lăsat enervat de o tânără sportivă de 18 ani? De ce nu a putut să domine emoțional si cognitiv o tânără de 18 ani? De ce a cedat nervos in fața unei tinere sportive de 18 ani? Cum de a permis „nervilor” să îl copleșească?

Fiind vorba de două generații diferite de sportivi, cu pregătiri psihologice total diferite, din punctul meu umil de vedere, campionul Andrei Stoica trebuia să domine net orice tentativă de conflict. Acest lucru nu s-a întâmplat. Motivele le aflăm în curând. Din păcate traumele psihologice apărute, vor fi foarte greu de gestionat”.

 

  • sursa foto: facebook Ferma. Orășeni vs săteni și facebook Elena Chiriac
Pe aceeași temă
Brigitte, șocată de ce a aflat! Sara i-a spus ce face Florin Pastramă în lipsa ei: 'De multe ori...'
Brigitte, șocată de ce a aflat! Sara i-a spus ce face Florin Pastramă în lipsa ei: 'De multe ori...'
„Charlie Chaplin m-a sedus când aveam doar 15 ani şi avea cereri revoltătoare”. Actorul îşi împrumuta soţia altor bărbaţi
„Charlie Chaplin m-a sedus când aveam doar 15 ani şi avea cereri revoltătoare”. Actorul îşi împrumuta soţia altor bărbaţi
Iohannis convoacă şedinţă CSAT pentru tensiunile din estul Ucrainei: „Situaţia este îngrijorătoare. Au apărut tensiuni în regiunea Mării Negre”
Iohannis convoacă şedinţă CSAT pentru tensiunile din estul Ucrainei: „Situaţia este îngrijorătoare. Au apărut tensiuni în regiunea Mării Negre”
Real Madrid si Juventus, interzise in Champions League in sezonul urmator?! Sactiunea dura pe care ar putea sa o primeasca
Real Madrid si Juventus, interzise in Champions League in sezonul urmator?! Sactiunea dura pe care ar putea sa o primeasca
David Beckham, plin de pătrățele la 45 de ani. Ce mănâncă și cum se antrenează
David Beckham, plin de pătrățele la 45 de ani. Ce mănâncă și cum se antrenează
Ce șoc a avut o femeie după ce i-a dat 50 de lei unui cerșetor din Iași: „Nu-ți amintești de mine?! Noi doi am fost…”
Ce șoc a avut o femeie după ce i-a dat 50 de lei unui cerșetor din Iași: „Nu-ți amintești de mine?! Noi doi am fost…”
Nenorocirea care loveşte crunt România! Pierdem miliarde de euro. Dezvăluirea care îngroapă Guvernul
Nenorocirea care loveşte crunt România! Pierdem miliarde de euro. Dezvăluirea care îngroapă Guvernul
Copiii de 6 și 8 ani atacați cu un cuțit de mamă, la Cluj, au încercat să se apere. Scenele de groază i-ar putea marca pe viaţă
Copiii de 6 și 8 ani atacați cu un cuțit de mamă, la Cluj, au încercat să se apere. Scenele de groază i-ar putea marca pe viaţă
Tatăl lui Vlad Voiculescu, grațiat după ce a provocat un accident mortal în anul 1999
Tatăl lui Vlad Voiculescu, grațiat după ce a provocat un accident mortal în anul 1999
ROMÂNCA născută într-o familie de evrei considerată cea mai TEMUTĂ femeie din lume. Nici Elena Ceușescu nu a fost ca ea
ROMÂNCA născută într-o familie de evrei considerată cea mai TEMUTĂ femeie din lume. Nici Elena Ceușescu nu a fost ca ea
Obiectul, pe care îl folosești zilnic, care are de opt ori mai multe bacterii decât colacul de WC. Iată cu ce îl poți curăța
Obiectul, pe care îl folosești zilnic, care are de opt ori mai multe bacterii decât colacul de WC. Iată cu ce îl poți curăța
A rămas însărcinată la Survivor România?! Fanilor nu le-a venit să creadă când au văzut-o cu burtica suspectă
A rămas însărcinată la Survivor România?! Fanilor nu le-a venit să creadă când au văzut-o cu burtica suspectă
Vedeta Pro Tv care nu a știut să folosească toaleta în Japonia. 'A trebuit să caut pe google'
Vedeta Pro Tv care nu a știut să folosească toaleta în Japonia. 'A trebuit să caut pe google'
Este oficial: Încă o multinaţională americană intră în forţă pe piaţa din România
Este oficial: Încă o multinaţională americană intră în forţă pe piaţa din România
David Beckham, plin de pătrățele la 45 de ani. Ce mănâncă și cum se antrenează
David Beckham, plin de pătrățele la 45 de ani. Ce mănâncă și cum se antrenează
România nu importă doar ”CAZANE”! Oamenii legii au rămas interziși când au verificat un container
România nu importă doar ”CAZANE”! Oamenii legii au rămas interziși când au verificat un container
Americanii filmau, de pe un distrugător, primul portavion chinez când s-a întâmplat ceva neașteptat. Clipul video e viral
Americanii filmau, de pe un distrugător, primul portavion chinez când s-a întâmplat ceva neașteptat. Clipul video e viral
Israelul introduce brăţările electronice pentru carantinarea călătorilor
Israelul introduce brăţările electronice pentru carantinarea călătorilor
BANCUL ZILEI – Un tip urât are parte de o partidă grozavă de sex
BANCUL ZILEI – Un tip urât are parte de o partidă grozavă de sex
177 de ani închisoare pentru ucigaşii unui proxenet român. Liderul grupării le-a cerut asasinilor „să-l facă tocăniţă”
177 de ani închisoare pentru ucigaşii unui proxenet român. Liderul grupării le-a cerut asasinilor „să-l facă tocăniţă”
Care sunt cei 4 fondatori din umbră ai UiPath, dintre care 2 fete. Au câştigat miliarde de dolari
Care sunt cei 4 fondatori din umbră ai UiPath, dintre care 2 fete. Au câştigat miliarde de dolari
Ce spune celebrul Morgan Freeman despre vaccinurile anti-COVID: „Dacă ai încredere în mine, vei...”
Ce spune celebrul Morgan Freeman despre vaccinurile anti-COVID: „Dacă ai încredere în mine, vei...”
XXX! Vedetele din România care au rămas dezbrăcate în public! Imagini IREALE!
XXX! Vedetele din România care au rămas dezbrăcate în public! Imagini IREALE!
BOMBARDIER, filmat în timp ce depășește mașina Poliției pe linie dublă continuă. Reacția oamenilor legii
BOMBARDIER, filmat în timp ce depășește mașina Poliției pe linie dublă continuă. Reacția oamenilor legii
FOTO. Transformarea uneia dintre cele mai frumoase actrițe ale României! Cum a ajuns să arate la 37 de ani: `Tinerețea dispare`
FOTO. Transformarea uneia dintre cele mai frumoase actrițe ale României! Cum a ajuns să arate la 37 de ani: `Tinerețea dispare`
FOTO. Antonia s-a pozat într-un body prea mic pentru formele ei generoase!
FOTO. Antonia s-a pozat într-un body prea mic pentru formele ei generoase!