Mirel Rădoi, de la națională direct la Inter? Mesaj clar din partea unui fost coleg: „Să mă cheme și pe mine!” | VIDEO

Mirel Rădoi, de la națională direct la Inter? Mesaj clar din partea unui fost coleg: „Să mă cheme și pe mine!” | VIDEO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Daniel Oprița (39 de ani), antrenorul CSA Steaua, a avut numai cuvinte de laudă la adresa echipei naționale condusă acum de Mirel Rădoi (39 de ani), fostul său coleg din Ghencea.

Mirel Rădoi și Daniel Oprița au fost colegi la Steaua în perioada 2002-2007, iar antrenorul roș-albaștrilor asigură că fostul căpitan din Ghencea va fi un antrenor la fel de bun pe cât a fost ca jucător.

Daniel Oprița laudă naționala lui Mirel Rădoi

Daniel Oprița s-a declarat încântat de ceea ce a văzut în „dubla” cu Irlanda de Nord (scor 1-1) și Austria (scor 3-2), sub comanda lui Mirel Rădoi.

„Mi-a părut rău de meciul cu Irlanda. Cam așa au pățit ei, ce facem și noi. Au avut situații să marcheze, să facă 2-0, 3-0. Am vorbit cu Mirel și el mi-a spus același lucru. Au făcut niște jocuri bune față de ce eram noi obișnuiți. Mi-au plăcut foarte mulți jucători, Denis Alibec, Maxim. Și felul cum i-a făcut Mirel să joace. El a schimbat totul, cum i-a făcut pe toți să aibă o atitudine foarte bună. Alibec, dacă înțelegea mai de mult că trebuie să facă ce a făcut la meciul ăsta (n.r. cu Austria), nu mai stătea el în campionatul nostru. Era plecat de mult. Putea să joace în Italia, unde a fost, dar nici acum nu e târziu”, a spus Daniel Oprița, la finalul partidei dintre CSA Steaua și FCSB 2, scor 2-1.

Daniel Oprița: „Îi doresc lui Mirel Rădoi să ajungă la Inter”

Mirel Rădoi a fost aproape de a ajunge la Inter, în Serie A, în cariera de fotbalist, însă transferul nu s-a concretizat, iar fostul său coleg îi urează să ajungă acolo din postura de antrenor și îi transmite să nu îl uite când vine vorba despre invitații la meciuri.

„Mă așteptam, știam că o să ajungă un antrenor valoros, pentru că era foarte implicat și atunci când era jucător, să vorbească cu antrenorul despre situațiile de joc, era atent la tot ce se întâmpla, un lider și nu e o surpriză. Și sunt sigur că nu o să se oprească aici, o să antreneze o echipă mare, nu din țară, din Europa.

Îi doresc să ajungă antrenor la Inter unde nu a putut să ajungă ca jucător, să mă cheme și pe mine pe acolo să mă uit la meciuri, îmi face o invitație, că vreau să merg și eu pe «San Siro»”, a mai spus Daniel Oprița.

VIDEO: Daniel Oprița, despre Mirel Rădoi

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele