Andrei Ivan strânge rândurile la Universitatea Craiova după eliminarea din Cupa României: „Trebuie să câștigăm barajul și să mergem în Conference League!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Universitatea Craiova a părăsit Cupa României în faza semifinalelor, însă jucătorii sunt în continuare determinați pentru finalul de sezon, când pot prinde in extremis o calificare în Conference League.

Sezon de coșmar pentru Universitatea Craiova, care a ratat atât titlul de campioană a Ligii 1, cât și trofeul Cupei României. Oltenii au fost principalii favoriți din „careul de ași”, însă nu au reușit să treacă de Sepsi Sf. Gheorghe, formație din play-out. Echipa din Jud. Covasna a câștigat cu 1-0 pe „Ion Oblemenco”, după ce s-a impus și în manșa întâi, scor 2-1.

Formația din Bănie își poate spăla imaginea în fața fanilor pe final de sezon, urmând să dispute barajul de calificare în Conference League în compania reprezentantei play-out-ului. Atacantul Andrei Ivan spune că el și colegii lui sunt montați pentru acest meci decisiv deoarece vor să joace în competițiile europene.

Universitatea Craiova, cu gândul la barajul de Conference League

Universitatea Craiova își dorește să joace în Conference League și mai are o singură șansă de a prinde cupele europene în acest final de sezon. Echipa lui Laurențiu Reghecampf va disputa barajui în compania formației care va reprezenta play-out-ul, în acest moment fiind șanse să o întâlnească acolo, din nou, pe Sepsi.

„Sunt supărat. Nu am avut nici noroc, nu am fost inspirați în fața porții. Probabil am fost și obosiți de la meciuul cu FCSB, dar nu trebuie să căutăm scuze.

(n.r. legat de ratarea din minutul 22, când nu a găsit spațiul porții dintr-o poziție ideală:) Mă simt vinovat și îmi pare rău. A luat și mingea o traiectorie ciudată.

Vom vedea cu cine o să jucăm (n.r. la barajul de calificare în Conference League). Trebuie să câștigăm și să mergem în Conference League.

Am avut meciuri bune, cu FCSB, cu CFR Cluj…

Nu am fost inspirați. Chiar dacă scăpăm spre poartă, nu vedem colegul care e mai bine plasat să îi pasăm lui”, a declarat Andrei Ivan.

Vezi aici momentul eliminării lui Nicușor Bancu pentru un gest golănesc!

Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal! Orașul din România în care chiria pe o garsonieră este de doar 100 lei/lună!
Ireal! Orașul din România în care chiria pe o garsonieră este de doar 100 lei/lună!
Un lac natural din judeţul Buzău a secat complet. Zeci de pescari au rămas fără sursă de venit VIDEO
Un lac natural din judeţul Buzău a secat complet. Zeci de pescari au rămas fără sursă de venit VIDEO
Courtois şi-a făcut tatuaj reprezentând un „zid de cărămidă
Courtois şi-a făcut tatuaj reprezentând un „zid de cărămidă" în onoarea câştigării Ligii Campionilor
Secretul din spatele succesului lui David Popovici: „A dat peste un antrenor care a crescut cu el, are 32 de ani!”
Secretul din spatele succesului lui David Popovici: „A dat peste un antrenor care a crescut cu el, are 32 de…
Momente dificile pentru Simona Gherghe. Ce se întâmplă cu cei doi copii ai vedetei: „Sunt terminată!”
Momente dificile pentru Simona Gherghe. Ce se întâmplă cu cei doi copii ai vedetei: „Sunt terminată!”
Efectele secundare ASCUNSE ale consumului de VIN! E știut de SECOLE de FRANCEZI!
Efectele secundare ASCUNSE ale consumului de VIN! E știut de SECOLE de FRANCEZI!
Vedeta a fost prinsă goală sub duş. Imagini incendiare. O recunoşti? E celebră
Vedeta a fost prinsă goală sub duş. Imagini incendiare. O recunoşti? E celebră
Vestea serii despre MIRELA VAIDA! Anunțul cumplit despre vedeta TV: ÎMI DĂ ÎN CAP
Vestea serii despre MIRELA VAIDA! Anunțul cumplit despre vedeta TV: ÎMI DĂ ÎN CAP
De ce a fost dat afară, de fapt, Rică Răducanu de la CSM  București
De ce a fost dat afară, de fapt, Rică Răducanu de la CSM București
Tania Budi, ca o adolescentă la 54 de ani. Cum arată vedeta acum
Tania Budi, ca o adolescentă la 54 de ani. Cum arată vedeta acum
Momente incredibile la tv: Și-a pierdut „castitatea” în fața telespectatorilor
Momente incredibile la tv: Și-a pierdut „castitatea” în fața telespectatorilor
David Popovici la sosirea în ţară: Sunt onorat să reprezint ţara asta frumoasă şi să vă simt alături
David Popovici la sosirea în ţară: Sunt onorat să reprezint ţara asta frumoasă şi să vă simt alături
BANCUL ZILEI: Un tip căsătorit are o noapte nebună cu sexy-secretara: “Ia uite, dragă, ce mi-a făcut…”
BANCUL ZILEI: Un tip căsătorit are o noapte nebună cu sexy-secretara: “Ia uite, dragă, ce mi-a făcut…”
De ce nu dronele, ci tancurile, vor elibera Ucraina: rata de succes ridicată a aeronavelor, rezultatul unor condiţii unice
De ce nu dronele, ci tancurile, vor elibera Ucraina: rata de succes ridicată a aeronavelor, rezultatul unor condiţii unice
„Interzis minorilor”: Cum s-a răzbunat un bărbat pe femeia care îl deranja la meci (VIDEO)
„Interzis minorilor”: Cum s-a răzbunat un bărbat pe femeia care îl deranja la meci (VIDEO)
Monica Tatoiu, anunț tulburător despre moarte! Care este ultima ei dorință 😔
Monica Tatoiu, anunț tulburător despre moarte! Care este ultima ei dorință 😔
Bărbatul a dus mașina în service și a lăsat camera de bord pornită. SURPRIZĂ uriașă ...
Bărbatul a dus mașina în service și a lăsat camera de bord pornită. SURPRIZĂ uriașă ...
FOTO. Misha, într-o ipostază provocatoare! Fosta soție a lui Connect-R, ce apariție
FOTO. Misha, într-o ipostază provocatoare! Fosta soție a lui Connect-R, ce apariție
FOTO. Cristina Spătar, în costum de baie. Vedeta se prezintă fabulos la 50 de ani!
FOTO. Cristina Spătar, în costum de baie. Vedeta se prezintă fabulos la 50 de ani!