Cristi Săpunaru va reveni pe stadionul din Giulești în cadrul unui eveniment special, la doar un an de la despărțirea de Rapid.
Fostul căpitan al giuleștenilor s-a retras oficial din fotbalul profesionist la finalul sezonului trecut. A avut ocazia să evolueze pentru echipa sa de suflet până în ultimul minut al carierei, iar meciul de retragere a fost emoționant. În acest weekend revine pe gazon într-o ediție specială a turneului „Glasul roților de tren”.
În Giulești va fi un weekend special în care fanii îi vor putea revedea pe teren pe mulți jucători emblematici ai clubului. Trofeul „Glasul Roților de tren” este un turneu amical în care participă legende ale clubului giuleștean și foști jucători. Se vor confrunta cu selecționata C.F.R și de la UTA Bătrâna Doamnă. Cele trei echipe vor juca între ele pentru un trofeu simbolic, iar fanii sunt așteptați în număr cât mai mare să își susțină favoriții.
Cristi Săpunaru este unul dintre cei mai așteptați foști jucători. Fostul căpitan al Rapidului li se va alătura lui Leontin Toader, Ștefan Ciuculescu, Ștefan Nanu, Mugur Bolohan, Cristian Tănase, Valentin Bădoi, Ovidiu Herea, Alexandru Ioniță, Lucian Goge, Viorel Ion, Cristian Ionescu, Ion Craiu, Marian Vlada, Dorel Mutică, Vasile Maftei, Daniel Chiriță, Vasile Caciureac, Ion Manu (antrenor), Lucian Ionescu (manager).
După ce prima ediție a avut succes, rapidiștii vor să transforme acest turneu într-unul de tradiție pentru a ține strânse legăturile dintre grupările Rapid și C.F.R.
Turneul va începe la ora 14:00, pe data de 18 aprilie 2026. Fiecare meci va dura 45 de minute.
Program meciuri Trofeul „Glasul Roților de tren”
Meciul Rapid – CFR a fost unul cu totul special pentru Cristi Săpunaru deoarece a fost și ultimul în care a îmbrăcat tricoul alb-vișiniu. Stadionul a fost neîncăpător pentru numărul uriaș de fani veniți să îl vadă pentru ultima oară într-un meci oficial.
Fanii ambelor peluze au pregătit scenografii pentru căpitan. În minutul 22, a răsunat „glasul roților de tren” în boxele Giuleștiului, în timp ce în Peluza Nord era afișat un tren și mesajul „Ultima oprire”.
„Este greu să vorbesc în momentele astea!. Vreau să îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toţi anii în care m-a ţinut sănătos, familiei mele care m-a susţinut de când am început fotbalul. Vreau să le mulţumesc tuturor colegilor, antrenorilor. Dar în special vouă. Pentru că am plecat dintre voi, de acolo, de lângă boşorogii mei.”, a spus Săpunaru.