Craiova câștigă în Copou și termină pe podium după 23 de ani. Cronica meciului

Redactor:
Cosmin Staicu
Craiova câștigă în Copou și termină pe podium după 23 de ani. Cronica meciului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Craiova n-a fost capabilă să rămână în cursă pentru titlu și nici măcar n-a arbitrat-o. Dimpotrivă, ajunși pe locul 4, oltenii au depins în ultima etapă de meciurile care decideau campioana pentru a prinde podiumul, pe care nu mai urcaseră de 23 de ani.

Iașiul n-a contat în Top 6 decât cu candidatele la titlu, pe care le-a chinuit serios, atât acasă, cât și în deplasare, în schimb, în fața Craiovei a pierdut de fiecare dată în acest sezon. Mangia a mizat pe „cea mai bună echipă”, din care Gustavo a dispărut pentru a-i face loc croatului Glavina, iar Martic a revenit în primul 11 după două luni, în locul lui Dimitrov, și a avut prima mare șansă de gol, dar n-a prins colțul lung cu șutul din minutul 7. Craiova venea după 3 eșecuri consecutive și a luat gol repede și în Copou. Platini l-a ridiculizat pe Tiago Ferreira în tușă și l-a servit pe Kizito, mai rapid pe 6 metri decât toți fundașii olteni. Până la pauză, echipa care mai avea obiectiv a întors rezultatul. Mitriță a rupt ritmul de fiecare dată, cu un „călcâi” și un „no look pass”, Bancu a fost responsabil cu centrările, pentru ca golurile să vină de la Mateiu, cu capul, și Băluță, simplu, din 6 metri.

Repriza secundă a fost a fel de spectaculoasă. Gazdele au atacat permanent, neavând ce pierde, iar pe contră oltenii au încercat desprinderea. Băluță a nimerit bara cu un șut dintr-o bucată, iar apoi lui Glavina i-a fost negat primul gol în alb-albastru de un picior pus inpirat de Rusu. Ieșenii meritau un penalty la intrarea lui Martic asupra lui Jo, apoi alunecarea lui Popa l-a împiedicat pe Kizito să realizeze „dubla”. Aceeași soartă a avut-o și Băluță, singur cu Rusu, dar portarul moldovean a apărat formidabil, singur cu decarul oltean. Pe final, oaspeții și-au apărat acerb avantajul care, coroborat cu eșecul Viitorului la Cluj, o plasează pe Știința pe podium pentru prima dată după 23 de ani. În 1995, echipa lui Victor Pițurcă, avându-i în teren pe Craioveanu, Stângă, Papură, Gabi Popescu, Vasc, dar și pe Dumitru Mitriță, unchiul lui Alex Mitriță, termina pe locul secund, în spatele Stelei, cu care s-a luptat la titlu până spre finalul campionatului. Dar sezonul nu s-a terminat pentru craioveni, care au ocazia să câștige și primul trofeu după 25 de ani, în finala Cupei României, cu Hermannstadt.

CSM Poli Iași – CS U Craiova 1-2

A marcat: Kizito 16 / Mateiu 28, Băluță 35.

Stadion: „Emil Alexandrescu”, spectatori: 1.000.

CSM Poli Iași: Rusu – Al. Zaharia (67 Bosoi), Jagodinskis, Frăsinescu, Panțâru – Cioinac (45+5 Pedro Mendes), Mihalache – Platini, Kizito, Jo (81 Ștefănescu) – A. Cristea. Antrenor: Flavius Stoican. Rezerve: Koșelev – Pedro, Danale, Chelaru, Bosoi, Ștefănescu, Vlădeanu.

CS U Craiova: Mitrovic – R. Popa, Kelici, T. Ferreira – Martic, Mateiu, Zlatinski (46 Andre Santos), Bancu – Glavina (74 Burlacu), Al. Băluță, Mitriță (88 Dimitrov). Antrenor: Devis Mangia. Rezerve: L. Popescu – Screciu, Dimitrov, Andre Santos, Rossi, Gustavo, Burlacu.

Arbitru: George Rădulescu (București).


Iași – Craiova 1-2 (Kizito ’16 / Mateiu ’28, Băluță ’34)

  • CSM Poli Iași: D. Rusu – Zaharia (’67 Bosoi), Frăsinescu, Jagodinskis, Panțîru – Cioinac (’46 Pedro Mendes), Mihalache – Platini, Kizito, Jo Santos (’81 Ștefănescu) – A. Cristea
  • Rezerve: Koșelev – Danale, Chelaru, Bosoi, Vlădeanu
  • CS U Craiova: Mitrovic – R. Popa, Kelic, T. Ferreira – Martic, Mateiu, Zlatinski (’46 Santos), Bancu – Glavina, Băluță, Mitriță
  • Rezerve: Popescu, Rossi, Dimitrov, Gustavo, Screciu, Burlacu

Min.90 plus 4. Rădulescu, fluier final! Craiova se impune cu 2-1 (2-1) și termină Liga 1 Betano pe locul al treilea.

Min.66 Răzvan Popa plonjează la sacrificiu în fața lui Kizito, iar șutul atacantului e deviat peste poarta lui Mitrovic.

Min.64 Rămas singur cu Denis Rusu, Glavina îl ia la țintă pe portarul basarabean. Rămâne 2-1 pentru Craiova.

Min.55 Băluță șutează cu sete, de la 16 metri, în cross, direct în bara lui Denis Rusu.

Min.46 A început repriza a doua! Cioinac nu a mai fost transportat la spital după ce a primit îngrijiri medicale în ambulanță.

PAUZĂ‚ LA IAȘI

Min.45 Cioinac se prăbușește pe gazon după o intrare rudimentară a lui Glavina. Croatul ajunge târziu la minge și îl lovește și cu cotul în zona capului pe Cioinac. Mijlocașul central cade pe gazon, coechipierii săi fac semne disperate spre echipa medicală. E transportat cu targa în mașina Ambulanței și dus de urgență la spital. Arbitrul George Rădulescu îi arată lui Glavina cartonașul galben.

Min. 34 GOOOL Craiova! Alexandru Băluță îi aduce pe olteni în avantaj, cu un șut plasat, din interiorul careului de 16 metri. Faza plecat de la Mitriță, aflat la marginea careului de 16 metri. Internaționalul oltean s-a uitat în dreapta, dar, cu un no-look pass, i-a pus mingea, pe tavă, în stânga, lui Bancu, ajuns în interiorul careului. Mijlocașul de bandă stânga i-a pasat ideal, ca în curtea școlii, lui Băluță, iar decarul oaspeților nu l-a iertat pe Denis Rusu.

Min.28 GOOOOL Craiova! CS U egalează prin Mateiu, care deviază în plasă, cu capul, centrarea perfectă trimisă de pe stânga de Nicușor Bancu. Alexandru Mitriță a croșetat în banda stângă, a împrăștiat confuzie printre ieșeni, iar în urma fazei lucrată de atacantul de la CS U s-a născut golul egalării.

Min.16 GOOOOL Iași! CSM Poli concretizează perioada de dominare și deschide scorul. Platini face harcea-parcea, în aripa dreaptă, defensiva lui Mangia și îi pasează lui Kizito, în fața porții goale. Atacanul lui Stoican îndeplinește o formalitate și pune latul pentru 1-0.


CSM Poli Iași și CS U Craiova s-au mai luptat până acum de 11 ori în Liga 1, iar cea mai recentă întâlnire a fost una în care elevii lui Stoican au fost umiliți de olteni. A fost 4-1 pentru trupa lui Mangia, Mitriță reușind un hattrick. Acum, totuși, antrenorul italian e precaut.

„Este un meci foarte dificil, trebuie să fim foarte concentrați. Iași a jucat bine acasă, au remizat cu CFR și au învins FCSB, vor dori să câștige și acum. Știm că urmează apoi finala, dar trebuie să rămânem cu gândul la acest joc, pentru că primul obiectiv este locul 3, apoi avem o săptămână la dispoziție să ne gândim la Cupă. Vom alinia cea mai bună echipă, fiindcă nu vreau să transmit echipei mesajul greșit, când spun că locul 3 e foarte important, atunci chiar așa este. Sper ca la anul să facem lucruri mai bune, sper să avem în teren și mai mulți jucători tineri, dar acum nu voi debuta jucători de dragul debutului, fiindcă nu este un meci fără importanță”, a spus Devis Mangia înaintea meciului cu ieșenii.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…