Acasa » Fotbal Intern » Claudia Schiffer intră în fotbal. Soțul ei bogătaş e la un pas să devină acționar la un club din Premier League

Claudia Schiffer intră în fotbal. Soțul ei bogătaş e la un pas să devină acționar la un club din Premier League

Claudia Schiffer intră în fotbal. Soțul ei bogătaş e la un pas să devină acționar la un club din Premier League
FOTO: Profimedia 25 iunie 2025

Soțul celebrului fotomodel din anii 2000, Claudia Schiffer, se pregătește să devină acționar la un club de tradiție din Premier League.

Presa britanică a notat despre interesul regizorului de film Matthew Vaughn pentru participația la acționariatul clubului Brentford. Supermodelul german, Claudia Schiffer, a fost surprinsă la un meci în Premier League alături de fiicele sale și se pare că de atunci au început discuțiile pentru preluarea unui pachet de acțiuni. Conducerea clubului britanic nu a comentat zvonurile apărute în presă.

Soțul Claudiei Schiffer, la un pas să devină acționar minoritar la Brentford

Matthew Vaughn este un regizor și producător de succes britanic, cunoscut în special pentru producția filmului Lock, Stock and Two Smoking Barrels, comedia cu gangsteri regizată de Guy Ritchie în care a jucat și fostul fotbalist Vinnie Jones.

Potrivit celor de la The Sun, cunoscutul regizor britanic ar colabora cu omul de afaceri sud-african Gary Lybner pentru a achiziționa un pachet minoritar de acțiuni. Proprietarul de la Brentford, Matthew Benham, ar fi dispus să cedeze până la 20% din acțiunile clubului pentru o sumă cuprinsă între 40 și 80 de milioane de lire sterline. Clubul ar fi evaluat la aproximativ 400 de milioane de lire sterline.

Matthew Benham este un cunoscut om de afaceri din domeniul jocurilor de noroc. A început să sprijine financiar clubul britanic din 2007. Doi ani mai târziu a acoperit o parte din pierderile clubului în schimbul opțiunii de a cumpăra acțiuni mai târziu. În 2012, a devenit oficial proprietar, achiziționând pachetul majoritar de acțiuni. A investit peste 100 de milioane de lire sterline pentru a duce echipa în primul eșalon, în 2021, pentru prima dată din 1947.

Brentford a avut un sezon peste așteptări sub comanda lui Thomas Frank, antrenor care a condus echipa de la revenirea în Premier League. Au loc modificări importante în club după ce tehnicianul a ales să semneze cu Tottenham, iar atacantul Bryan Mbeumo are șanse mari să plece pe o sumă importantă în perioada de mercato.

Soțul Claudiei Schiffer deține compania de producție Marv Studios. Firma britanicului a avut un profit de peste 77 de milioane de lire sterline anul trecut. Omul de afaceri Gary Lybner este fost CEO al companiei Belron.

Un alt nume sonor de la Hollywood, pe cale să investească în fotbalul englez

În cazul în care cele două părți vor ajunge la un acord, Vaugh ar deveni cel mai nou nume de la Hollywood care se implică activ în fotbalul britanic. Un model de succes este Wrexham, echipă preluată de actorii Ryan Reynolds și Rob McElhenney. Cei doi au reușit să ajungă până în eșalonul secund în doar cinci ani. Actorul Michael B. Jordan deține acțiuni la Bournemouth, iar Will Ferrell a achiziționat anul trecut acțiuni la Leeds United.

Parteneri
România – Țara Galilor 2 -1 | Adrian Rus și Florinel Coman au marcat pentru tricolori
Mediafax
Ce calități și ce defecte ai, în funcție de ora exactă la care te-ai născut. Expertiza numerologului Mihai Voropchievici
Cancan.ro
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată vila luxoasă în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte! A investit o avere
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Misterul dispariției mayașilor! De ce au fost abandonate marile orașe ale civilizației antice?
Descopera.ro
630 lei în plus la pensie pentru acești pensionari din România. Care este singura condiție
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Dacia Solenza II: Un SUV electric urban pentru nostalgici? Ce dotări ar putea avea și cât ar costa în 2026
Promotor.ro