Lista celor 5 manageri care pot deveni noul antrenor al lui Radu Drăguşin la Tottenham, după demiterea lui Ange Postecoglou

Lista celor 5 manageri care pot deveni noul antrenor al lui Radu Drăguşin la Tottenham, după demiterea lui Ange Postecoglou
SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 10 februarie 2025
  • Publicat:

Presa londoneză a publicat lista celor 5 manageri care l-ar putea antrena pe Radu Drăgușin (23 de ani) la Tottenham Hotspur, după demiterea lui Ange Postecoglou (59), care în acest moment pare inevitabilă.

Australianul a avut parte de o săptămână de coșmar, iar într-un interval de doar trei zile a fost eliminat din două competiții, anume Cupa Ligii Angliei și Cupa Angliei. Asta în contextul în care situația lui Tottenham din Premier League este dramatică, echipa fiind doar pe locul 14 după 24 de etape.

Viitorul lui Ange Postecoglou la Tottenham pare să fie decis. Londonezii au dezvăluit lista potențialilor înlocuitori ai australianului

În lipsa lui Radu Drăgușin, care a suferit o ruptură la nivelul ligamentelor încrucișate de la genunchi și va rata tot sezonul, Tottenham Hotspur și Ange Postecoglou au avut parte de o săptămână de coșmar.

Joi, 6 februarie, Tottenham a fost spulberată de Liverpool, scor 0-4 pe Anfield, și a fost eliminată din Cupa Ligii Angliei. Doar 3 zile mai târziu, pe 9 februarie, Tottenham a pierdut și pe Villa Park, scor 1-2 cu Aston Villa. Iar în urma acestui eșec, gruparea antrenată de Ange Postecoglou a părăsit și Cupa Angliei. Așadar, londonezii au ieșit din cursa pentru două trofee în doar 3 zile. Iar în Premier League, situația este de-a dreptul dramatică, Tottenham neavând aproape nicio șansă să mai viseze la locurile de Europa. Concret, după 24 de etape, formația lui Radu Drăgușin este pe locul 14, cu doar 27 de puncte. În schimb, Newcastle, care ocupă ultima poziție de Europa, de Conference League mai precis, are 41 de puncte.

Așadar, singura șansă care le-a rămas londonezilor de a mai salva ceva din acest sezon este UEFA Europa League, însă nici acolo misiunea nu va fi ușoară, având în vedere că echipe precum Manchester United, Lazio sau Athletic Bilbao s-au calificat deja în optimi, iar în play-off mai sunt nume ca AS Roma, Real Sociedad sau FC Porto.

După săptămâna de coșmar prin care a trecut Tottenham, lui Ange Postecoglou i s-a cerut oficial să își dea demisia de la echipă. Însă, șansele ca australianul să recurgă la acest gest sunt minime. Și asta pentru că Ange Postecoglou ar trebui să primească o sumă imensă în cazul în care va fi dat afară de șefii lui Radu Drăgușin.

În orice caz, presa londoneză pare să fie convinsă că managerul australian nu mai are viitor în nordul capitalei Angliei. Publicația Football London a dezvăluit că la Tottenham se discută deja despre înlocuirea lui Postecoglou, iar conducerea chiar a alcătuit o listă de 5 antrenori:

Tottenham are 5 opțiuni pentru a-l înlocui pe Ange Postecoglou”, titrează sursa citată.

Cine sunt tehnicienii

Lista publicată de Football London nu este numerotată, astfel că antrenorii au fost poziționați, cel mai probabil, aleatoriu. Primul nume este Andoni Iraola, care are deja experiență în Premier League și în sezonul 2024 – 2025 face impresie alături de Bournemouth. Mai exact, „cireșele” sunt pe locul 7 în clasament, la doar 3 puncte distanță de Chelsea, ocupanta locului 4, ultimul ce duce în Champions League. În cazul lui, Tottenham va trebui să achite „o sumă importantă pentru a-l elibera de contract”, informează jurnaliștii englezi.

Urmează apoi un alt antrenor din Premier League care are parte de succes în actuala stagiune. Este vorba despre Thomas Frank, care se află pe locul 11 în clasament, alături de Brentford. Poziția ar putea să nu pară tocmai bună, însă Brentford are deja un avans de 14 puncte față de primul loc retrogradabil, iar în acest moment se află atât peste Tottenham, cât și peste Manchester United în Premier League.

Englezii scriu apoi despre Mauricio Pochettino, care „încă are o legătură strânsă cu fostul său club”. Pochettino a lucrat cu Tottenham în intervalul iulie 2014 – noiembrie 2019, însă în septembrie 2024 a acceptat să devină selecționerul naționalei din SUA. Iar cum în 2026 vine Campionatul Mondial, care va avea loc în SUA, Mexic și Canada, este greu de crezut că Pochettino va accepta să revină în acest moment în nordul Londrei.

Ultimele nume de pe lista prezentată de englezi sunt Kieran McKenna și Edin Terzic. Primul o antrenează pe Ipswich, alături de care se află pe locul 19, penultimul, în Premier League, iar al doilea este liber de contract, după despărțirea de Borussia Dortmund.

Având în vedere că este singurul liber de contract, iar numele său a fost asociat deja cu Tottenham, Edin Terzic pare să reprezinte cea mai plauzibilă variantă pentru a fi înlocuitorul lui Ange Postecoglou.

Edin Terzic a fost una dintre variantele noastre. Dar în cadrul întâlnirii, a transmis că așteaptă să încheie un acord cu Tottenham. Așa că pista aceasta s-a închis”, a spus de curând Serdal Adali, șeful lui Beșiktaș, care l-a dorit pe Terzic la Istanbul.

În cele din urmă, pe banca „vulturilor” a ajuns Ole Gunnar Solskjaer.

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Botoșani: Artefact mai vechi decât piramidele egiptene, descoperit de un jandarm
Botoșani: Artefact mai vechi decât piramidele egiptene, descoperit de un jandarm
'Scria oricui, slabă, grasă nu conta!' Nepoata celebrului manelist, în stare de şoc: iubitul a tradus-o, iar acum se însoară!
'Scria oricui, slabă, grasă nu conta!' Nepoata celebrului manelist, în stare de şoc: iubitul a tradus-o, iar acum se însoară!
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
"După meciul ăla s-a rupt relaţia noastră". Şumudică şi-a "executat" fotbalistul cu care a făcut performanţă: "L-a deranjat ce am…
Apariție răvășitoare a româncei care s-a căsătorit cu un milionar! S-a pozat fără inhibiții pe internet, fanii sunt în extaz
Apariție răvășitoare a româncei care s-a căsătorit cu un milionar! S-a pozat fără inhibiții pe internet, fanii sunt în extaz
Este ştirea momentului în ROMÂNIA. Verdictul final, în mai puţin de o oră
Este ştirea momentului în ROMÂNIA. Verdictul final, în mai puţin de o oră
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
S-a întors în România după 12 ani, iar acum vrea să plece iar. Cu cât i-a scăzut salariul ordonanţa
S-a întors în România după 12 ani, iar acum vrea să plece iar. Cu cât i-a scăzut salariul ordonanţa "Trenuleţ"
Descoperire arheologică MAJORĂ la o veche mină egipteană
Descoperire arheologică MAJORĂ la o veche mină egipteană
Ce a putut face Adrian Ilie, când a aflat de pasiunea fiicei lui: Nu m-a luat în serios, dar…
Ce a putut face Adrian Ilie, când a aflat de pasiunea fiicei lui: Nu m-a luat în serios, dar…
EXCLUSIV | Viitoarea soție a lui Reghecampf, Corina, victorie răsunătoare în instanță! Ce sumă COLOSALĂ va primi pentru defăimările la care a fost supusă
EXCLUSIV | Viitoarea soție a lui Reghecampf, Corina, victorie răsunătoare în instanță! Ce sumă COLOSALĂ va primi pentru defăimările la…
Se schimbă total buletinele. A venit decizia de la UE. Cum își vor dovedi cetățenii identitatea
Se schimbă total buletinele. A venit decizia de la UE. Cum își vor dovedi cetățenii identitatea
Un cunoscut medic din Cluj s-a sinucis. Era condamnat pentru luare de mită
Un cunoscut medic din Cluj s-a sinucis. Era condamnat pentru luare de mită
Doliu la Hollywood! A murit actorul pe care l-ai văzut în cele mai iubite seriale: Doctor House, Beverly Hills 90210, Tânăr și neliniștit
Doliu la Hollywood! A murit actorul pe care l-ai văzut în cele mai iubite seriale: Doctor House, Beverly Hills 90210,…
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
2025: La câți KM se schimbă distribuția? În ce situație ești obligat să faci reomologare RAR
2025: La câți KM se schimbă distribuția? În ce situație ești obligat să faci reomologare RAR
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
×