Acasa » Fotbal Intern » Ce se întâmplă cu noul stadion, de 94.400.000 de euro, din oraşul premierului Ilie Bolojan: „Cine crede asta, se înşală”

Ce se întâmplă cu noul stadion, de 94.400.000 de euro, din oraşul premierului Ilie Bolojan: „Cine crede asta, se înşală”

Ce se întâmplă cu noul stadion, de 94.400.000 de euro, din oraşul premierului Ilie Bolojan: „Cine crede asta, se înşală”

Noul stadion din Oradea, investiție care se ridică la 94.400.000 milioane de euro, este așteptat ca „pâine caldă”, însă proiectul este deocamdată blocat în faza de achiziție publică, o decizie în acest sens urmând a fi luată de clasa politică.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, spune că nu se impune amânarea ridicării noilor arene din România, impactul bugetar în acest caz fiind „nesemnificativ”, în ciuda măsurilor de austeritate impuse de Guvernul condus de Ilie Bolojan.

Stadionul de 94.400.000 de euro de la Oradea este în stand-by

Noul stadion din Oradea, investiție care se ridică la aproape 95 de milioane de euro, este pus de hold în momentul de față, proiectul fiind blocat la faza de achiziție publică.

Ministrul Dezvoltării susțin însă că amânarea ridicării noilor arene din România ar fi o eroare, impactul bugetar în acest caz fiind unul redus, în ciuda măsurilor de austeritate impuse de noul Guvern.

„Noi avem nouă stadioane aprobate, inclusiv cel din Oradea, dar niciunul nu a intrat încă în execuție fizică. Sunt în diverse proceduri. Construirea acestor stadioane este necesară, dar, în actualul context bugetar, va fi nevoie de o analiză și o decizie din partea următorului guvern al coaliției.

Suntem în procedură de achiziție publică. Avem un ofertant care ar putea fi desemnat câștigător, dacă documentația sa este completă. Însă, și în acest caz, pot apărea contestații, ceea ce poate întârzia suplimentar proiectul.

Dacă cineva crede că prin amânarea execuției acestor stadioane vom reduce semnificativ deficitul bugetar, se înșală. Trebuie spus clar că nu acesta este motivul întârzierilor”, a spus ministrul, citat de bihon.ro.

Cum i-a crescut prețul noii arene cu 30 de milioane de euro în doar 6 luni

La începutul acestui an, Florin Birta, edilul din Oradea, anunța începerea licitației pentru realizarea noii arene din oraș, despre care spunea că va costa aproximativ 65,9 milioane de euro, cu mult mai puțin decât cea estimată în momentul de față.

„Anul 2025 începe cu o veste excelentă pentru Oradea: A fost lansată licitația publică pentru realizarea noului stadion al orașului nostru, din strada Făgărașului. Valoarea estimată pentru proiectare, execuție și asistență tehnică este de 327.831.677,24 lei, iar termenul de depunere a ofertelor este data de 17 februarie 2025. Îmi exprim speranța că foarte curând vom avea un constructor pentru stadion și lucrările vor putea începe în cursul acestui an.

Mulțumesc Companiei Naționale de Investiții și tuturor celor implicați pentru susținerea dezvoltării infrastructurii sportive din orașul nostru. Iată că după realizarea Sălii Polivalente Oradea Arena, parteneriatul dintre Primăria Oradea și Guvernul României va genera un stadion modern în Oradea, la cele mai înalte standarde UEFA”, a transmis Florin Birta, pe contul său de Facebook.