Amanta a publicat mesajele de la fotbalist: ce i-a spus despre soția lui!

Amanta starului brazilian a răbufnit. Sursa foto: Instagram Lara Juca

Scandalul în care este implicat Wesley (23 de ani), starul de la AS Roma, ia amploare pe zi ce trece. Acuzată de soția acestuia că i-a distrus căsnicia, amanta Lara Juca a luat atitudine.

Ea a publicat mai multe mesaje cu brazilianul, care îi dădea asigurări că s-a despărțit de Amanda, partenera de viață și mama copilului său. Cei doi nu mai locuiesc împreună, dar nici nu au divorțat oficial.

Fundașul dreapta evoluează pe „Olimpico” din vara lui 2025 și se poate lăuda cu 50 de meciuri, de-a lungul cărora a reușit să marcheze cinci goluri, oferind, totodată, cinci pase decisive. Site-urile de specialitate îl evaluează la 40 de milioane de euro.

Amanta lui Wesley a ieșit la atac. Ce i-a spus, de fapt, brazilianul în conversațiile private

Pusă la zid de soția lui Wesley, Lara Juca a ținut să precizeze în apărarea ei că nu a știut adevărul. Un prieten bun i-a transmis că brazilianul este singur, după care cei doi au început să converseze.

Prima interacțiune s-a produs pe 29 septembrie, când jucătorul a susținut același lucru, dar cu o mențiune: că se mutase la hotel și încă aștepta ca „fosta” să plece definitiv din viața lui. „Poți sta liniștită, nu vei avea probleme din cauza mea”, se arată într-unul dintre mesajele publicate.

Pe lângă aceste dezvăluiri, influencerița a susținut că nu s-a întâlnit niciodată cu starul din Serie A și chiar a dat dovadă de compasiune pentru Amanda Martins, rugându-i pe urmăritorii din mediul online să evite atacurile la adresa ei.

„Nu ne cunoaștem, nu ne-am întâlnit niciodată față în față. Se întâmplă ca oamenii să vorbească, să se cunoască, dar în cazul nostru, fiind persoane publice, au apărut nenumărate speculații.

Nu aveam de gând să fac publice aceste lucruri. Știu că este foarte dificil pentru ea, fiindcă am trecut la rândul meu prin situații similare. Încearcă să-mi păteze imaginea implicându-mă într-o poveste cu care nu am nicio legătură. Trece printr-o perioadă dificilă, înțeleg acest lucru, dar va vedea că a avut o atitudine total greșită față de mine”, a transmis Lara.

Brazilianul, acuzat de soție: „M-a înșelat de multe ori, inclusiv cu prostituate”

Întregul scandal a fost declanșat de Amanda Martins, soția lui Wesley, care l-a acuzat că a înșelat-o în repetate rânduri pe durata căsniciei, chiar și cu prostituate. De asemenea, femeia care i-a dăruit o fetiță a dezvăluit că a găsit în telefonul soțului mai multe fotografii și videoclipuri.

„Nu m-a înșelat o dată, de două sau de trei ori. Au fost de nenumărate ori. Și nu a fost vorba de una, două sau trei fete. Au fost multe, inclusiv prostituate

. Știu toate aceste lucruri nu din zvonuri sau destăinuiri, ci pentru că am văzut cu ochii mei. Am avut acces la telefonul lui. În timpul acelor întâlniri, a făcut poze și clipuri video, așa că am transferat totul pe telefonul meu”, a spus ea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]