Curtea Constituțională a validat azi sesizarea de neconstituționalitate pe care președintele Nicușor Dan a depus-o în luna decembrie pentru a bloca Legea ce prevede utilizarea obligatorie a 40% sportivi români în meciurile oficiale, la toate sporturile de echipă, juniori și seniori.
Informația a fost anunțată în exclusivitate aici, de ProSport.
Deputatul AUR Ciprian Paraschiv, președintele Comisiei pentru Tineret și Sport din Camera Deputaților, a fost inițiatorul proiectului prin care ordinul de ministru Eduard Novak din 2022 să devină lege. La aflarea deznodământului, acesta lansează un atac devastator la președintele României, Nicușor Dan, într-o reacție oferită în exclusivitate pentru ProSport!
Deputat AUR de Iași, la primul mandat, Ciprian Paraschiv e fost jucător, căpitan și ulterior președinte al Politehnicii Iași. A lucrat în managementul FRF și ca delegat UEFA, iar în paralel a devenit și profesor universitar doctor. De numele lui se leagă, dincolo de inițiativa Legii 40%, și proiectul normativ dedicat pentru Legea 4, respectiv restructurarea ei.
În noiembrie 2025, așa cum ProSport anunța în exclusivitate aici, Legea 40% inițiată de Ciprian Paraschiv a fost votată de Parlament. Ulterior însă, deputatul PNL Ionuț Stroe, fost ministru al Sportului, a solicitat public și a demarat o campanie prin care a cerut de urgență Președintelui României să blocheze legea. Finalmente, Nicușor Dan a refuzat să o promulge și a sesizat Curtea Constituțională, invocând mai multe argumente pentru blocarea ei prin acest demers.
Iată prima reacție a lui Ciprian Paraschiv după ce Curtea Constituțională a validat astăzi sesizarea președintelui Nicușor Dan:
„Avem o decizie care sfidează firescul și normalitatea. Un proiect necesar și firesc a fost transformat, din păcate, de contestatari nepricepuți precum Ionuț Stroe și Nicușor Dan, într-un meci. Doar că președintele a fost și competitor, și arbitru! Nu s-a antepronunțat el, public, înainte ca măcar Curtea Constituțională să vadă despre ce e vorba?! Și cine sunt pierzătorii acestui meci? N-am pierdut eu sau Eduard Novak, ci generațiile de tineri sportivi români care practică și vor practica sporturi de echipă, toți antrenorii și formatorii, toate academiile și cluburile dedicate sportului juvenil. Sportul românesc a fost învins de Nicușor Dan, așa cum și justiția a fost învinsă de el!”
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F12%2FCu-ce-roman-celebru-s-a-intalnit-Nicusor-Dan-la-Londra-O-resursa-nepretuita-scaled-e1765972209605.jpg)
Foto: Mediafax Foto
Referitor la contextul complicat prin care s-a ajuns la acest punct cu Legea 40%, Ciprian Paraschiv completează și lansează, totodată, un atac devastator la președintele României, făcând referire la gala de retragere a handbalistei Cristina Neagu, acolo unde Nicușor Dan s-a „aventurat” să execute o lovitură de la 7 metri, eșuând spre amuzamentul general:
„Colegii din Parlament, indiferent de partidele pe care le reprezentăm, au votat masiv pentru Legea 40%. Toți suntem nebuni, toți cei care am lucrat o viață în sport, cei care știm problematica și contextul sportului românesc? Toți parlamentarii care au votat pentru această lege? Îl întreb doar atât pe președinte: Nicușor, te răzbuni pe tot sportul românesc doar pentru că te-ai făcut de râs cu mingea de handbal?”
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F02%2F612054174_1463363105789274_7936875757102509847_n.jpg)
Ciprian Paraschiv și Ionuț Stroe. FOTO: facebook Ciprian Paraschiv
Ciprian Paraschiv anunță că urmează o nouă „bătălie” în care speră să aibă câștig de cauză, de data asta în ce privește Legea 4:
„După cum știe deja toată lumea, proiectul pe care l-am inițiat pentru restructurarea Legii 4, poate cel mai controversat text normativ din sportul românesc actual, se încearcă a fi blocat, așa cum s-a încercat și cu Legea 40%. De data asta însă, încearcă blocarea pe alte căi. Dar e vorba de același deputat Ionuț Stroe, care a făcut o petiție publică pentru ca președintele Nicușor Dan să atace Legea 40% la Curtea Constituțională. Petiție în care a strâns puțin mai mulți susținători decât sunt pe teren la un meci de fotbal. Ei bine, acesta promovează un proiect-fantomă de modificare a Legii 4 (n.r. – toate detaliile AICI), apărut după inițiativa mea, care susține exclusiv interesele de forță ale instituțiilor și nicidecum interesele sportului românesc sau drepturile și libertățile suporterilor. Fac apel la toți colegii parlamentari, indiferent de partid: să învățăm din experiența Legii 40% și să evităm tentativele mârșave de blocare a binelui în sportul românesc! Am convingerea că împreună vom face asta măcar cu Legea 4!”