Andrei Vlad îi răspunde lui Helmut Duckadam. „Îl contrazic! Nu a avut o discuție personală cu mine!”

Andrei Vlad îi răspunde lui Helmut Duckadam. „Îl contrazic! Nu a avut o discuție personală cu mine!”
Meciul de fotbal dintre echipele Rapid si FCSB din etapa a V-a a Ligii 1, disputat pe stadionul Giulesti - Valentin Stanescu din Bucuresti, sambata, 15 august 2021. GEORGE FILIP / MEDIAFAX FOTO

Andrei Vlad (22 de ani) îi răspunde lui Helmut Duckadam, după ce fostul mare portar al României l-a criticat în nenumărate rânduri pe fotbalistul lui FCSB.

În conferința de presă susținută înaintea meciului U Craiova 1948 – FCSB, programat sâmbătă, 18 septembrie, ora 20.00, în etapa a 9-a din Liga 1, Andrei Vlad a comentat și în legătură cu reacțiile lui Helmut Duckadam la adresa lui.

Helmut Duckadam a declarat în nenumărate rânduri că Andrei Vlad este „ușor arogant” și chiar a transmis că poarta celor de la FCSB ar fi trebuit să fie apărată de către Cătălin Straton la derby-ul cu Dinamo.

Andrei Vlad îi răspunde lui Helmut Duckadam

Andrei Vlad îl contrazice pe Helmut Duckadam și a transmi că „Eroul de la Sevilla” nu a discutat niciodată personal cu el ca să îl cunoască.

„Domnul Duckadam a făcut istorie pentru acest club. Eu pot să-l contrazic, pentru că nu a avut o discuție personală cu mine, un dialog, ca să vadă cum gândesc lucrurile. Are în continuare respectul meu și cred că și dânsul mi-l oferă, chiar dacă mai aruncă uneori cu declarații în mine”, a declarat Andrei Vlad în conferința de presă susținută înainte de U Craiova 1948 – FCSB.

Ce a declarat Helmut Duckadam înaintea derby-ului FCSB – Dinamo 6-0

Înaintea derby-ului câștigat de FCSB în fața rivalei Dinamo, Helmut Duckadam l-a sfătuit pe Edi Iordănescu nu îl titularizeze pe Andrei Vlad, toate acestea deoarece „dacă va mai face o greșeală cu Dinamo, atunci iar e terminat de tot”.

„Dacă va juca Vlad, că nu știm. A avut două probleme la ultimul meci. Da, aș vrea să joace Straton la meciul ăsta. Cred că dacă îl forțezi prea mult pe Vlad după anumite greșeli, face o greșeală. Da, l-aș lăsa să se odihnească măcar un meci, să-l ajuți și psihic. Dacă va mai face o greșeală cu Dinamo, atunci iar e terminat de tot”, a spus Duckadam, înaintea meciului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]