Americanii n-au renunțat la Florinel Coman! Omul care-l vrea în MLS a vorbit cu ProSport și face un anunț măreț: „În toamnă poate reușim transferul” | EXCLUSIV

Americanii n-au renunțat la Florinel Coman! Omul care-l vrea în MLS a vorbit cu ProSport și face un anunț măreț: „În toamnă poate reușim transferul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Massoud Roushandel este președintele companiei de impresariat Agrinzonis, firmă din Atlanta (Statele Unite ale Americii), la care lucrează și Liță Dumitru, fosta legendă a fotbalului românesc stabilit peste Ocean de mai bine de doi ani. Cu peste 100 de jucători în întreaga lume, din Canada pînă în Argentina, și din Japonia până în țările arabe, firma a fost cea care a încercat transferul lui Florinel Coman la Orlando City în Major League Soccer.

Liță Dumitru este la 20 de kilometri de Atlanta, unul dintre locurile în care au loc revolte după moartea lui George Floyd: „Nu avem voie să mergem în centrul orașului. E riscant” | EXCLUSIV

Massoud Roushandel a stat de vorbă joi cu Prosport, înainte de masa de prânz, find familiarizat cu România, după ce a vizitat-o în noiembrie, alături de Liță Dumitru.

Roushandel a fost impresionat de fostul oltean Mitriță

Prosport: Ce știți despre România?

Massoud Roushandel: Din ce în ce mai multe. L-am cunoscut pe Liță Dumitru și am început să explorez piața est-europeană. Am vizitat România, am stat de vorbă cu Mircea Lucescu, Gică Hagi și Mircea Sandu. Cred că sunt multe oportunități pe această piață. În plus, l-am urmărit pe Mitriță în MLS și a făcut o figură excelentă. Cred că mai sunt mulți fotbaliști ca el în România.

De ce ar fi ofertantă piața americană pentru fotbaliștii români?

Cred că e mult mai ușor să ajungi în Premier League sau în Serie A din MLS, pentru că aici nivelu la crescut incredibil în ultimii ani.

Uitați-vă ce fotbaliști de top joacă aici. Liga a doua, USL, este un campionat interesant, puțină lume acordă atenție dar sunt fotbaliști interesanți și meciuri bune.

Mitriță prin ce a ieșit în evidență?

Tehnicitate foarte bună și un jucător care aleargă foarte mult. Cred că va mai crește, are potențial. A fost o alegere excelentă să ajungă în SUA. Poate că mulți au strîmbat din nas.

20 de milioane de euro pe Coman e mult”

De ce a căzut transferul lui Florinel Coman la Orlando City?

Nu s-a ajuns la un acord, fiecare a ținut la preț.

S-a oferit o sumă bună, dar s-a cerut la un moment dat din partea proprietarului din România 10 milioane de dolari și 40 de procente dintr-un viitor transfer, adică undeva pe la 20 de milioane.

Ceea ce e mult! Dar eu cred că încă se mai poate face. Niciodată nu e bine să spui niciodată. Poate acum în toamnă!

E fotbalul pe pantă ascendentă acum în SUA?

Clar. Nimic nu se oprește, viața merge înainte. Sper să ajung din nou în România și îmi doresc să pot aduce mulți fotbaliști în Major League Soccer. Cred că e o chestiune de timp.

Am reușit să-i conving să mă ocup de această zona, eu mă ocup de partea de est, dar și pe partea de America, Costa Rica. Sper să ajungem să transferăm jucători din România, din Europa. Dincolo de asta, mai vreau să și antrenez, sper să primesc o grupă de la vară, de juniori, 16-17 ani. Este posibil să vină și jucători de aici în România, e un proiect de viitor

Liță Dumitru

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro în Bucureşti
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro…
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup