Alexandru Mateiu și Marinos Ouzounidis se înțeleg de minune la Universitatea Craiova: „Se vede mâna noului antrenor” / „Orice tehnician vrea un jucător ca el”

Redactor:
Cosmin Staicu
Alexandru Mateiu și Marinos Ouzounidis se înțeleg de minune la Universitatea Craiova: „Se vede mâna noului antrenor” / „Orice tehnician vrea un jucător ca el”
  • Publicat:

Toate cele patru victorii obţinute de Universitatea Craiova cu Marinos Ouzounidis pe bancă au fost cu 1-0. Mijlocaşul Alexandru Mateiu, unul dintre veteranii echipei, la care activează de şapte ani, spune că nu ar fi deloc deranjat ca vicecampioana să câştige numai cu 1-0, dacă astfel ar ajunge titlul în Bănie.

Mateiu remarcă faptul că Universitatea primeşte mai greu gol de când a venit Marinos Ouzounidis.

Mateiu și Ouzounidis se înțeleg de minune la Universitatea Craiova

„A fost un meci greu, ca de obicei, cu Botoşani, care este o echipă bună, dar este important că noi am dat gol și am câștigat. Nu-mi aduc aminte de nicio ocazie a lor… A fost din nou 1-0, dar important este să urcăm în clasament, să revenim pe primul loc. Se și vede mâna domnului Ouzounidis, că nu mai primim gol, avem rezultate bune. Sper să ne fie la fel de bine în continuare.

Nu m-aș supăra să câștigăm titlul numai cu victorii de 1-0. Putem să jucăm și mai slab, dar să ne impunem cu 1-0, nu mă deranjează. Mă bucur că sunt apreciat, mă simt foarte bine și sper să ajut echipa la fiecare meci. Sper să o duc cât mai mult aici, la Craiova. Au fost 7 ani și cu bune, și cu rele, dar sper să avem parte de cât mai multe bucurii de acum înainte”, spune Alexandru Mateiu, care a redevenit jucător de bază, de la sosirea lui Marinos Ouzounidis.

Marinos Ouzounidis, cuvinte frumoase la adresa lui Mateiu: „Orice antrenor vrea un jucător precum el”

Grecul îl apreciază pe mijlocaşul de 31 de ani, despre care spune că are un rol foarte important în angrenajul echipei, considerând chiar că orice antrenor îşi doreşte un jucător precum Mateiu, chiar dacă stilul său nu are priză la suporteri.

„Mateiu a împlinit 7 ani de când este la acest club și vreau să-l felicit. Are un stil diferit și joacă un rol foarte important în echipă. Este genul de fotbalist care luptă foarte mult, cu spirit și pe care-l place şi îl doreşte orice antrenor, chiar dacă fanii nu agreează astfel de jucători, care nu ies prea mult în evidenţă şi nu suntfoarte spectaculoşi”, a spus Marinos Ouzounidis despre Mateiu.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră…
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Pericol uriaș în TRANSILVANIA. Informațiile oficiale venite chiar astăzi, 18 APRILIE
Pericol uriaș în TRANSILVANIA. Informațiile oficiale venite chiar astăzi, 18 APRILIE
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio emoționant: Vă rog să...
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio emoționant: Vă rog să...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce se întâmplă în aceste momente cu Naomy, personajul controversat și viral de la tv din trecut. „Se luptă între viață și moarte”
Ce se întâmplă în aceste momente cu Naomy, personajul controversat și viral de la tv din trecut. „Se luptă între…