Acasa » Fotbal Extern » Cine e Vozinha, portarul de 40 de ani care a fost erou în Spania – Capul Verde 0-0 la Cupa Mondială 2026

CM 2026 Cine e Vozinha, portarul de 40 de ani care a fost erou în Spania – Capul Verde 0-0 la Cupa Mondială 2026

Cine e Vozinha, portarul de 40 de ani care a fost erou în Spania – Capul Verde 0-0 la Cupa Mondială 2026
Vozinha, eroul Capului Verde. FOTO Profimedia 15 iunie 2026

Vozinha a păstrat poarta intactă în Spania – Capul Verde 0-0 și a devenit erou în cea mai mare surpriză produsă în startul Campionatului Mondial.

Naționala lui Joao Paulo a produs șocul Cupei Mondiale în fața marii favorite la câștigarea trofeului. Spania a dominat autoritar partida, dar Lamine Yamal și colegii săi nu au putut trece de Vozinha, unul dintre cei mai vârstnici jucători.

Cine e Vozinha, eroul de 40 de ani din poarta Capului Verde

Josimar Jose Evora Dias, alia Vozinha, este protagonistul celui mai surprinzător rezultat din grupe. Capul Verde s-a ținut tare timp de 90 de minute și ibericii nu au reușit să puncteze deloc, deși toată lumea se aștepta la un scor la fel de mare ca cel din Germania – Curacao 7-1.

Vozinha și-a început cariera de jucător la Batuque, în țara natală. A mai trecut pe la Mindelense și Progresso înainte de a face pasul în Europa la Zimbru Chișinău. De-a lungul carierei a mai trecut pe la AEL Limassol în Cipru, AS Trencin în Slovacia și Gil Vicente în Portugalia, înainte de a se transfera la Chaves, în liga a doua portugheză.

  • Potrivit Transfermarkt, e cotat la 50.000 de euro.

În duelul cu Spania, a primit nota 9.7, potrivit Sofa Score, și a fost declarat omul meciului, având nu mai puțin de 7 intervenții salvatoare pe parcursul celor 90 de minute.

Numele său este Josimar Jose Evora Dias, dar Vozinha este o poreclă din copilărie, de pe vremea când locuia pe insula Sao Vicente, din Capul Verde.

„Porecla este din cauza bunicilor mei. Nu am locuit niciodată cu părinții mei. Când m-am născut, tatăl meu era în armată. Iar mama trebuia mereu să muncească pentru ceva. Așa că am crescut mereu cu bunicii mei. În zona mea, băieții erau mult mai mari și eu jucam mereu pe stradă, fiind bătut des”, a explicat el pentru site-ul FIFA.

A decis să folosească porecla din copilărie și pe spatele tricoului pentru a evita confuzia cu un alt portar din Angola.

Chiar dacă are 40 de ani, este abia al șaptelea cel mai vârstnic participant de la această ediție a Cupei Mondiale.

  1.  Craig Gordon – Scoția (43 de ani și 162 de zile
  2.  Cristiano Ronaldo – Portugalia (41 de ani și 126 de zile)
  3. Guillermo Ochoa – Mexic (40 de ani și 333 de zile)
  4. Luka Modric – Croația (40 de ani și 275 de zile)
  5. Edin Dzeko – Bosnia și Herțegovina (40 de ani și 86 de zile)
  6. Manuel Neuer – Germania (40 de ani și 76 de zile)
  7. Vozinha – Capul Verde (40 de ani și 8 zile)

A debutat la 40 de ani la Cupa Mondială, iar atunci când Lamine Yamal a pășit pe gazon, s-a înregistrat cea mai mare diferență de vârstă între doi debutanți: 21 de ani și 45 de zile.

Imediat după fluierul de final din Spania – Capul Verde 0-0, veteranul din poarta micuței națiuni a fost surprins în lacrimi.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]