Veste extraordinară pentru Ionuț Radu! Anunțul făcut de impresarul portarului

  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionuț Radu a făcut meciuri excelente la Genoa, iar portarul nostru e tot mai aproape de o revenire la Inter.

Internaționalul român a pierdut derby-ul cu Sampdoria, scor 0-1, însă a primit și o veste bună. Impresarul lui Radu, Crescenzo Cecere, anunță că românul e urmărit tot mai des de Antonio Conte, care se va baza pe acesta din sezonul viitor.

„Ritmul de creştere este în linie cu aşteptările tuturor, după acest sezon el va reveni la Inter şi îşi va disputa postul cu Samir Handanovic. La Genoa, el a crescut şi s-a impus ca unul dintre portării cei mai importanţi. A fost cea mai bună alegere, a avut posibilitatea de a creşte, chiar cu ceva naivitate cauzată de lipsă iniţială de experienţă. A fost de multe ori determinant, va fi şi în viitor. Antonio Conte îl urmăreşte. Inter este un mare club, cu un antrenor extraordinar. El pregăteşte prezentul, dar şi viitorul”, a spus Cecere.

A bifat 17 meciuri

Ionuț Radu a prins 17 meciuri la Genoa în acest sezon, iar după derby-ul cu Sampdoria a primit nota 5,9 în Gazzetta dello Sport.

22 de ani are Ionuț Radu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași

Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui

Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…

Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?

Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă

Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie

Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând

Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”

11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box

Cât timp trebuie ținut semnalul când intri în depășire? Iei amendă pentru așa ceva?

„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen