Transferul lui Olimpiu Moruțan în Italia, ca și făcut! Galatasaray și-a dat acordul în privința formulei de transfer, dar sumele încă se negociază

Transferul lui Olimpiu Moruțan în Italia, ca și făcut! Galatasaray și-a dat acordul în privința formulei de transfer, dar sumele încă se negociază
  • Publicat:

Transferul lui Olimpiu Moruțan în Italia pare ca și făcut, în condițiile în care cei de la Galatasaray și-au dat deja acordul de principiu în acest sens.

Transferul lui Olimpiu Moruțan în Italia, ca și făcut! Galatasaray și-a dat acordul în privința formulei de transfer, dar sumele încă se negociază

În ultimele zile a apărut informația conform căreia mijlocașul ofensiv în vârstă de 24 de ani este dorit cu insistență de Palermo, echipa din Serie B la care evoluează în prezent Ionuț Nedelcearu.

Este cunoscut faptul că gruparea siciliană primește sprijin financiar din partea celor de la „City Football Group”, fondul de investiții care deține, printre multe altele, Manchester City. În baza acestui fapt, se dorește alcătuirea unei echipe puternice în această vară, care să se lupte cu șanse reale pentru promovarea în Serie A în sezonul viitor. Iar Olimpiu Moruțan este una dintre principalele ținte. 

„Palermo a declanșat ofensiva pentru Moruțan: împrumut cu obligație de cumpărare. Neftchi Baku a trimis o ofertă către Galatasaray, pentru împrumutul jucătorului, dar românul este aproape de o revenire în Italia.

Cu sprijinul financiar de la City Group, Palermo construiește o echipă care să atace promovarea în Serie A, iar negocierile pentru transferul mijlocașului ofensiv român au fost accelerate în ultimele ore.

Acordul este aproape să fie încheiat, pentru un împrumut cu obligație de cumpărare, în schimbul a 6 milioane de euro, dar sunt anumite condiții care trebuie îndeplinite pentru activarea clauzei”, au notat recent jurnaliștii italieni de la Tuttomercatoweb.

Iar acum cei de la tifosipalermo.it, site, după cum îi spune și numele, al suporterilor echipei din Sicilia, care citează Giornale di Sicilia, au anunțat că s-a ajuns la un acord cu Galatasaray în privința formulei de transfer.

Turcii sunt de acord să îl cedeze pe internaționalul român, dar italienii speră să scoată un preț ceva mai mic în urma negocierilor

Se pare că oficialii grupării Cim Bom au fost foarte maleabili în aceste negocieri și au fost de acord atât cu posibilitatea unui transfer definitiv, cât și cu scenariul în care Moruțan ar urma să fie împrumutat în primă fază, cu opțiune sau obligativitate de cumpărare în vara anului viitor.

Pe de altă parte, cele două cluburi nu au ajuns încă la o înțelegere privitoare la suma de transfer, care ar urma să fie plătită, după caz, fie în această vară, fie în vara anului viitor. Galatasaray ar solicita între 5 și 6 milioane de euro, în vreme ce Palermo ar dori ca turcii să mai lase din aceste pretenții. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile în zilele următoare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare