VIDEO | Stanciu a marcat din nou! A avut nevoie de trei încercări la aceeași fază pentru a deschide scorul, dar nu a fost suficient. Sparta Praga, al cincilea egal consecutiv

VIDEO | Stanciu a marcat din nou! A avut nevoie de trei încercări la aceeași fază pentru a deschide scorul, dar nu a fost suficient. Sparta Praga, al cincilea egal consecutiv

Nicolae Stanciu a deschis scorul în meciul din deplasare împotriva lui Teplice, în etapa cu numărul 22 din campionat Cehiei. În urma acestei reușite, internaționalul român a ajuns la patru goluri în cinci meciuri, dar reușita sa nu a fost suficientă.

Mijlocașul român a marcat în minutul 40, la a treia încercare la aceeași fază. Inițial, a șutat puternic din centrul careului, mingea a ricoșat dintr-un adversar din nou la el, dar nici a doua oară nu a fost cu noroc, dar în schimb Stanciu a găsit breșa la a treia încercare și a deschis scorul pentru Sparta Praga.

Dar nu a fost de ajuns, pentru că gazdele au egalat în minutul 55, când Hycka a centrat din dreapta, Cervenka a reluat excelent din careu, iar Niță a rămas fără reacție.

S-a terminat 1-1, iar Sparta a ajuns, astfel, la cinci remize în ultimele cinci meciuri și a rămas fără victorie de la venirea lui Pavel Hapal, cel care l-a înlocuit pe Stanciu în minutul 60.

Acum, situația Spartei se complică. După 22 de meciuri, echipa lui Stanciu, Niță și Vătăjelu e abia pe locul al șaselea, cu 36 de puncte. Lider e Plzen, cu 51 de puncte, iar Sparta are de recuperat patru lungimi până la locul al patrulea, ultimul care duce în Europa, ocupat de Sigma Olomouc.

  • Sparta Praga: Niță – Zahustel, Stetina, Costa, Frydek – Kulhanek, Sacek – Stanciu, Kanga, Plavsic – Kadlec
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]