VIDEO Nico, de „coșmar” pentru Auxerre! **Atacantul român și-a îngropat fosta echipă

VIDEO Nico, de
  • Publicat:
  • Actualizat:

AS Monaco s-a impus în disputa cu Auxerre, scor 2-0, într-un
meci cu o încărcătură aparte pentru Daniel Niculae.

Atacantul român al formației monegasce a deschis scorul în
meciul contra fostei sale echipe, în minutul 52. Al doilea gol al
meciului a fost marcat de Aubameyang, în mintul 59.

Este al doilea gol într-un meci oficial pentru
Niculae
, acesta reușind să înscrie și etapa trecută contra
celor de la Lens.

„Am jucat pentru prima dată împotriva fostei mele
echipe. Sunt prietenii mei. Respect mult staful tehnic și
suporterii. Am petrecut acolo patru ani, la Auxerre, și unul singur
a fost puțin mai dificil. Sunt mulțumit pentru că echipa s-a
calificat la nivel european. Sper doar ca în sezonul viitor să joc
cu AS Monaco în cupele europene. Din toate aceste motive, era
normal să nu îmi manifest bucuria la gol. Însă sunt foarte mulțumit
de victorie, pentru că aveam nevoie de trei puncte ca să demonstrăm
că suntem foarte puternici acasă”
, a spus Niculae.

Daniel Niculae a precizat că speră ca victoria cu Auxerre să
„lanseze sezonul” pentru AS Monaco. „Mă simt bine la
această echipă. Încet-încet începem să ne cunoaștem”,
a
adăugat atacantul român.

Echipa lui AS Monaco: Ruffier, Adriano, Hansson, Muratori,
Puygrenier, Mangani, Mendy, Mkokani, Park, Aubameyang,
Niculae

Rezultate Ligue I

Arles-Avignon – Rennes 0-1

Lorient – Lyon 2-0

Nancy – Toulouse 0-2

Saint Etienn – Lens 3-1

Valenciennes – Montpellier 0-1

Caen – Brest 0-2

Lille – Nice 1-1

Sochaux – PSG 3-1

Bordeaux – Marseille se va disputa de la ora 23:00

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…