VIDEO** Mutu, la primul antrenament după accidentare! ‘E dornic să revină pe teren’

Atacantul Adrian Mutu a participat, marți dimineață, la antrenamentul echipei AC Fiorentina, această ședință fiind prima după accidentarea suferită în partida cu Cesena. "Adrian Mutu s-a antrenat prima oară după accidentare, chiar dacă a efectuat o ședință separată de restul lotului. Românul s-a dedicat în principal pregătirii fizice. Este încă prematur să vorbim despre prezența lui Mutu în teren la meciul cu Juventus, dar prezența sa la antrenament ne arată că are o mare dorință", a scris violanews.com.
VIDEO** Mutu, la primul antrenament după accidentare! 'E dornic să revină pe teren'

Atacantul Adrian Mutu a participat, marți dimineață, la
antrenamentul echipei AC Fiorentina, această ședință fiind prima
după accidentarea suferită în partida cu Cesena.

„Adrian Mutu s-a antrenat prima oară după accidentare,
chiar dacă a efectuat o ședință separată de restul lotului. Românul
s-a dedicat în principal pregătirii fizice. Este încă prematur să
vorbim despre prezența lui Mutu în teren la meciul cu Juventus, dar
prezența sa la antrenament ne arată că are o mare
dorință”,
a scris violanews.com.

Potrivit Tuttosport, atacantul echipei AC Fiorentina, Adrian
Mutu, s-a confesat, luni, unor prieteni că vrea să joace în partida
cu formația Juventus Torino, din etapa a XIV-a a campionatului
Italiei, „indiferent de consecințe”.

Atacantul echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, s-a accidentat în
partida din campionat cu Cesena și a ratat întâlnirea cu AC Milan,
care a avut loc sâmbătă. Mutu a suferit o miotendinită de gradul
întâi, fără ca mușchiul adductor lung să fie afectat, așa cum se
crezuse inițial.

Partida Juventus Torino – AC Fiorentina, din etapa a XIV-a din
Serie A, se va disputa sâmbătă, de la ora 21.45.

MEDIAFAX

sursa foto și video: violachannel.tv

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]