Ștefan Radu, pasă de gol la revenirea după accidentare. Fundașul român i-a pus mingea „pe tavă” lui Immobile

Ștefan Radu s-a întors cu noroc la Lazio, după ce a absentat aproximativ trei săptămâni din cauza unei accidentări la coapsă. Fundașul român a pasat decisiv la golul marcat de golgheterul Ciro Immobile împotriva Fiorentinei.
Ștefan Radu, pasă de gol la revenirea după accidentare. Fundașul român i-a pus mingea "pe tavă" lui Immobile

Ștefan Radu s-a întors cu noroc la Lazio, după ce a absentat aproximativ trei săptămâni din cauza unei accidentări la coapsă. Fundașul român a pasat decisiv la golul marcat de golgheterul Ciro Immobile împotriva Fiorentinei. A fost unica reușită a partidei, astfel că Lazio a învins Fiorentina cu 1-0.

Lucas Leiva a executat un corner, iar Radu (31 de ani) a deviat decisiv traiectoria balonului, cu capul, iar vârful italian a împins mingea în poarta lui Lafont și a deschis scorul.

VIDEO cu golul lui Ciro Immobile

În ultima etapă, Lazio a pierdut în „Derby della Capitale” împotriva celor de la AS Roma, scor 3-1. Ștefan Radu nu a fost în lotul lui Simone Inzaghi pentru acea partidă. În urma acestui succes, Lazio a urcat pe locul 3, fiind la egalitate cu Napoli, care însă are un meci în minus. Juventus e lider, cu 24 de puncte. Fiorentina rămâne pe locul 6, cu 13 puncte, fiind la egalitate cu Inter, Sassuolo și Parma.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]