Săpunaru vrea trofeul Europa League

Săpunaru vrea trofeul Europa League
  • Publicat:
  • Actualizat:

Porto a pierdut joi cu 3-2 la Villarreal, în returul
semifinalelor Ligii Europa, dar a obținut calificarea pentru finala
de la Dublin, după ce s-a impus cu 5-1 pe propriul teren. Săpunaru
a fost integralist la oaspeți și devine al treilea fundaș român
care joacă în ultimii trei ani o finală de cupă europeană.

Cristian Săpunaru, care a fost integralist în ambele meciuri din
semifinale, are mari șanse să joace și în finala Ligii Europa de pe
18 mai, găzduită de stadionul „Aviva” din Dublin. Dacă va intra pe
teren împotriva celor de la Braga, jucătorul va deveni al treilea
fundaș român care evoluează în ultimul act al unei competiții
continentale în ultimii trei ani, după Răzvan Raț, în 2009, cu
Șahtior, și Cristian Chivu, în 2010, cu Inter. În plus,
predecesorii săi au reușit să și câștige trofeele pentru care au
jucat, iar acum Porto este marea favorită. Echipa lui Villas-Boas a
înregistrat joi prima înfrângere din acest sezon în deplasare, dar
victoria cu 5-1 din manșa tur a semifinalelor nu i-a periclitat
calificarea. „Dragonii” o vor întâlni pe Braga în ceea ce va fi a
opta finală de Liga Europa, fostă Cupa UEFA, între două formații
din aceeași țară.

Falcao a bătut recordul lui Klinsmann

Atacantul columbian al lui Porto, Radamel Falcao, a înscris și joi,
ajungând la cota 16 în acest sezon de Liga Europa. Astfel, a
doborât recordul de cele mai multe goluri marcate într-un sezon al
competiției, care îi aparținea lui Jurgen Klinsmann. Neamțul
înscrisese de 15 ori pentru Bayern München în sezonul 1995-1996 al
Cupei UEFA.

100 de milioane
de euro este bugetul anual al Benficăi Lisabona și al lui FC Porto.
Braga, care a eliminat-o pe Benfica din semifinalele Europa League,
are un buget de 17,5 milioane

FINALE DE
LIGA EUROPA / CUPA UEFA JUCATE ÎNTRE ECHIPE DIN ACEEAȘI
ȚARĂ‚

1971-1972 Anglia
Wolverhamton – Tottenham 1-2, 1-1
1979-1980 Germania
Monchengladbach – Frankfurt 3-2, 0-1
1989-1990 Italia
Juventus – Fiorentina 3-1, 0-0
1990-1991 Italia
Inter – Roma 2-0, 0-1
1994-1995 Italia
Parma – Juventus 1-0, 1-1
1997-1998 Italia
Inter – Lazio 3-0

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
A venit decizia în procesul de custodie a fiicei Ronei Hartner! Cu cine va sta Rita! Acuzaţii teribile la adresa tatălui fetei
A venit decizia în procesul de custodie a fiicei Ronei Hartner! Cu cine va sta Rita! Acuzaţii teribile la adresa…
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup