Ronald Koeman, declarație senzațională despre Florin Gardoș. Ce a spus despre fundașul român

Florin Gardoș pare că a depășit perioada de adaptare și începe să joace un rol important în echipa lui Southampton. Este un fapt subliniat și de managerul "sfinților", Ronald Koeman, care susține că fundașul a atins nivelul pe care el și-l dorește.
Ronald Koeman, declarație senzațională despre Florin Gardoș. Ce a spus despre fundașul român

Florin Gardoș pare că a depășit perioada de adaptare și începe să joace un rol important în echipa Southampton. Este un fapt subliniat și de managerul „sfinților”, Ronald Koeman, care susține că fundașul a atins nivelul pe care el și-l dorește.

Sezonul a început greoi pentru Florin Gardoș, cu multe meciuri în care a stat pe bancă sau în tribune. Internaționalul român a avut unele probleme medicale în momentul în care a fost transferat de la Steaua, iar Ronald Koeman i-a transmis încă de atunci că are de tras până să atingă nivelul echipei. A urmat o perioadă în care Gardoș a acumulat minute puține în Premier League și a fost folosit mai mult în Cupa Ligii.

Răbdarea i-a fost însă răsplătită de antrenorul lui Southampton. Gardoș a fost folosit din ce în ce mai mult în ultima perioadă. A fost titular cu Crystal Palace și Arsenal și a intrat în repriza a doua a meciului cu Chelsea. În meciul cu Arsenal, Gardoș a făcut cel mai bun joc al său de când s-a transferat în Premier League.


9 prezențe a adunat în total Florin Gardoș pentru Southampton, 6 în Premier League (237 de minute) și 3 în Cupa Ligii (269 de minute)


Evoluțiile sale au fost apreciate și pare că a reușit să câștige încrederea antrenorului. În plus, are parte de o conjunctură favorabilă, deoarece Maya Yoshida, unul dintre concurenții săi pe post, va pleca la Cupa Asiei, unde va juca alături de naționala Japoniei.

„Cred că acum a ajuns la potențialul său, este ceea ce are nevoie pentru a juca. A avut un start dificil din punct de vedere fizic și psihic, atunci când a venit la echipă. Dar a reușit să se dezvolte și să ajungă la un nivel potrivit pentru un fundaș central și are mult mai multă încredere în el acum.

A arătat asta când a intrat cu Chelsea, a arătat asta contra lui Arsenal și asta este bine, pentru că avem nevoie de Florin, deoarece acum Maya Yoshida va pleca la Cupa Asiei și n-avem mulți fundași în lot. Este un transfer bun (cel al lui Gardoș), deoarece acum este la nivelul de care noi avem nevoie și de care el are nevoie pentru a juca”, a declarat Ronald Koeman, conform dailyecho.co.uk.


7 milioane de euro a plătit Southampton pentru transferul lui Florin Gardoș de la Steaua


 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]