Pulhac, eliminat în ultimul minut! Cum s-au descurcat alți stranieri

Redactor:
Robert Zamfir
Pulhac, eliminat în ultimul minut! Cum s-au descurcat alți stranieri
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristi Pulhac a jucat ieri al treilea meci consecutiv pentru
Hercules în Primera, dar va absenta cel puțin o etapă. Fundașul
stânga a fost eliminat în minutul 90 al meciului pe care echipa sa
l-a încheiat 0-0 pe propriul teren, împotriva celor de la Getafe,
în etapa a 25-a. Pulhac a primit cartonaș roșu după ce acumulase
două galbene, primul primit în minutul 83.

Mutu nu a marcat nici
ieri

Mutu (foto) nu reușește să se țină de promisiune. Jucătorul
Fiorentinei nu a reușit încă să înscrie după revenirea pe teren.
Ieri, în etapa a 27-a din Serie A, el a fost titular în meciul pe
care Fiorentina l-a jucat pe terenul ultimei clasate, Bari. Românul
a evoluat până în minutul 68, dar nu a ieșit cu nimic în evidență.
În partida încheiată 1-1, un alt român a fost integralist. Paul
Codrea a început din primul minut la gazde și a primit un cartonaș
galben în minutul 25.

Marius
Niculae a înscris pentru Kavala

Marius Niculae lovește din nou! Atacantul celor de la Kavala a
marcat al doilea gol pentru echipa greacă. Românul a deschis ieri
scorul pe terenul lui PAOK Salonic, într-un meci din etapa a 24-a a
campionatului Greciei. Kavala a învins cu 2-0 și a acumulat 32 de
puncte în clasament, cu trei mai puțin decât ocupanta locului trei,
Olympiakos Volos.

Cernat,
al șaselea gol pentru Karabukspor

Mijlocașul de 30 de ani a marcat ieri, din penalty, golul
egalizator în meciul pe care echipa sa, Karabukspor, l-a câștigat
acasă cu 2-1, în fața celor de la Konyaspor. Victoria din etapa a
23-a din Superlig o plasează pe Karabuk pe locul 9, iar Cernat
bifează a șasea reușită din actualul campionat.

Ashley
Cole, cu pistolul la antrenament!

Ashley Cole, jucătorul lui Chelsea, umblă cu arma după el peste
tot! Fundașul a venit cu un pistol cu aer comprimat la un
antrenament de săptămâna trecută de-al „albaștrilor” și l-a scos
pentru a se lăuda cu el. Din neatenție, acesta s-a descărcat și l-a
rănit pe Tom Cowan, student la Științe sportive, care se află
pentru un an în practică la clubul londonez. Cole susține că nu
știa că arma este încărcată, însă pentru fapta sa riscă cinci ani
de închisoare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
BANII AU INTRAT deja în conturi. Anunț istoric la Ministerul Finanțelor: Se schimbă cu adevărat vieţi
BANII AU INTRAT deja în conturi. Anunț istoric la Ministerul Finanțelor: Se schimbă cu adevărat vieţi
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×