Pleacă de la Brighton în Turcia! Florin Andone „e la Istanbul acum”. Anunțul momentului despre atacantul român

Redactor:
Dan Mirea
Pleacă de la Brighton în Turcia! Florin Andone
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Andone este aproape de a pleca de la Brighton după doar șase luni. Conform jurnaliștilor turci, atacantul român de 25 de ani va face vizita medicală joi și imediat cum va primi OK-ul va semna cu Fenerbahce.

Atacantul lui Brighton este pe cale să facă o alegere interesantă și să o lase pe Brighton pentru un transfer în Turcia la una dintre puterile din Istanbul. Conform jurnaliștilor turci, atacantul este la Istanbul și probabil că își negociază contractul.

Totul ar depinde de plecarea unui alt atacant de la Fener. Real Betis și clubul turc se află în negocieri pentru Islam Slimani și, în cazul în care algerianul va pleca, românul ar fi înlocuitorul său. Slimani este împrumutat de Fener de la Leicester, iar „vulpile” au purtat mai multe discuții, inclusiv posibilitatea ca atacantul să fie cedat la Cardiff, după tragedia petrecută cu Emiliano Sala. 

Plecarea lui Andone ar lua prin surprindere pe multă lume, mai ales că românul își revenise după o accidentare căpătată în Anglia și părea că e apreciat la formația din Premier League. Fotbalistul originar din Botoșani a intrat de 17 ori pe teren în acest sezon, timp în care a marcat de trei ori. 

La Fener, internaționalul român nu ar găsi cea mai bună atmosferă și cea mai bună formă a echipei. Momentan, echipa condusă de Ersun Yanal se află pe locul 14, cu 20 de puncte, cu două peste Rizespor, aflată pe loc retrogradabil.

🔥🔥🔥🔥🔥

Știre în curs de actualizare

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total OBLIGATORII
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total OBLIGATORII
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen