Nicolae Stanciu, obligat să se întoarcă la Al-Ahli! Situația mijlocașului s-a schimbat total

Nicolae Stanciu, obligat să se întoarcă la Al-Ahli! Situația mijlocașului s-a schimbat total
Nicolae Stanciu, obligat să se întoarcă la Al-Ahli! Situația mijlocașului s-a schimbat total

Clubul Al-Ahli a emis un comunicat, pe Twitter, în care precizează care este, cu adevărat, problema în care ar fi implicat Nicolae Stanciu (26 de ani). Din mențiunile clubului, patronii ar fi virat banii în contul românului, dar la mijloc ar fi fost o eroare, care nu o privește pe Al-Ahli. Stanciu e cu salariile și primele la zi, iar totul se va remedia în următoarele zile, coducerea luând deja legătura cu un avocat.

  • Jucătorul și-a primit toate salariile restante și n-avem nicio datorie financiară față de el. De aceea, Al-Ahli a angajat deja un avocat cu o reputație internațională pentru ca drepturile clubului să fie apărate în acest caz„, se arată în comunicatul emis de Al-Ahli.

Ziariștii de la „Arriyadiyah” scriu că Al-Ahli a întârziat cu plata salariilor, iar jucătorii ar fi ajuns totuși la 3 luni de neplată. La începutul acestei săptămâni sumele s-ar fi virat în conturi, dar atunci a apărut problema electronică la care se face referire. Nicolae Stanciu a „fugit” de la echipă, după doar cinci luni de la transferul său în zona Golfului, și voia să își rezilieze contractul cu Al-Ahli, dar rămâne de văzut cum se va rezolva problema, ținând cont de precizările ulterioare.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]