Momente incredibile în Slovacia. Un fost fotbalist de la FCSB, lovit de un suporter intrat pe teren | FOTO & VIDEO

Momente incredibile în Slovacia. Un fost fotbalist de la FCSB, lovit de un suporter intrat pe teren | FOTO & VIDEO

Bogdan Mitrea (31 de ani), căpitanul echipei slovace Spartak Trnava, a avut parte de un moment neplăcut, duminică, la derby-ul de pe terenul lui Slovan Bratislava, scor 2-0. Fostul fundaș de la Viitorul Constanța și FCSB a fost lovit de un suporter al gazdelor care a pătruns pe teren.

Potrivit sport24.pluska.sk, incidentul a avut loc spre finalul partidei de la Bratislava, când Slovan conducea cu 2-0, după golurile lui Sporar și Drazic. Între jucătorii celor două echipe a intervenit un conflict chiar în interiorul uneia dintre porți, iar un suporter al echipei Slovan Bratislava a pătruns pe teren și l-a lovit cu piciorul pe Bogdan Mitrea.

Mitrea s-a prăbușit pe gazon, iar suporterul gazdelor a fost imobilizat rapid de forțele de ordine aflate în zonă. După joc, fundașul a explicat că astfel de incidente apar și în țara natală la meciuri între rivale.

„În România se întâmplă la fel, peste tot e la fel. Astfel de meciuri produc emoții puternice. Clar, nu ar fi trebuit să se întâmple asta. Nu am înțeles decizia arbitrului, care nu a întrerupt jocul și nu a intervenit. Acel fan nu ar fi trebuit să ajungă la noi”, a declarat Mitrea, potrivit sursei citate.

 

De asemenea, Dominik Greif, portarul lui Slovan, ar fi fost afectat de o petardă care a explodat lângă acesta, în careul de 16 metri.

Bogdan Mitrea evoluează la Spartak Trnava de la începutul sezonului actual. După opt runde, echipa românului ocupă locul 5 în prima ligă slovacă, cu 13 puncte. În cariera sa, fundașul a mai jucat pentru Poli Iași, Viitorul Constanța, Ascoli, FCSB, AEL Limassol și Doxa.

Incidente asemănătoare au avut loc și în Liga 1. Un caz similar este cel de la meciul Petrolul Ploiești-FCSB, din data de 30 octombrie 2011, când un suporter al gazdelor a intrat pe teren și l-a lovit și scuipat pe fundașul George Galamaz. Diagnosticul primit de fotbalistul lui FCSB de la acea vreme a fost traumatism craniocerebral prin agresiune.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania