Maxim a revenit cu noroc în primul „11” al lui Stuttgart. Ce a reușit la primul meci ca titular în 2017

Redactor:
Andrei Pal
Maxim a revenit cu noroc în primul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Internaționalul român Alexandru Maxim, în vârstă de 26 de ani, a fost integralist și a contribuit la un gol în victoria echipei sale, VfB Stuttgart, scor 2-0, obținută duminică în fața formației Karlsruher, în etapa a 28-a din liga a doua germană.

Golurile partidei au fost înscrise de către mijlocașul japonez Takuma Asano, care a reușit o „dublă”, în minutele 27 și 61. Maxim a contribuit la a doua reușită. Mijlocașul român a șutat periculos, portarul a respins, mingea a ajuns la Asano, care a făcut astfel „dubla”.

Este prima victorie a formației lui Hannes Wolf în ultimele cinci meciuri, în timp ce pentru Karlsruher este a patra înfrângere din ultimele cinci partide. După această victorie, VfB Stuttgart a urcat pe prima poziție a clasamentului ligii a doua din Germania, cu 54 de puncte, unul peste ocupanta locului doi, Hannover 96, în timp ce Karlsruher rămâne pe ultima poziție a ierarhiei, cu 22 de puncte.

Pentru Alexandru Maxim a fost al 21-lea meci al sezonului la Stuttgart, timp în care a marcat de două ori și a oferit șase pase decisive, cu un total de 975 de minute jucate.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele