Acasa » Fotbal Extern » Stranieri » E gata transferul care îl obligă pe Radu Drăgușin să plece. Românul are, însă, un salariu de 4.420.000 de lire sterline la Tottenham

E gata transferul care îl obligă pe Radu Drăgușin să plece. Românul are, însă, un salariu de 4.420.000 de lire sterline la Tottenham

Sonia Baciu
E gata transferul care îl obligă pe Radu Drăgușin să plece. Românul are, însă, un salariu de 4.420.000 de lire sterline la Tottenham
Radu Drăgușin, obligat să plece de la Tottenham. Foto: Profimedia 07.06.2026

Tottenham a anunțat că este gata transferul care îl obligă pe Radu Drăgușin (24 de ani) să plece, deși înțelegrea sa este valabilă pentru încă patru ani, cu un salariu anual de 4.420.000 de lire sterline.

Este vorba despre argentinianul Marcos Senesi (29 de ani), care a venit din postura de jucător liber de contract, după patru sezoane la Bournemouth (128 de meciuri, opt goluri și zece pase decisiv).

Cota de piață a lui Senesi este de 25.000.000 de euro, potrivit Transfermarkt.

E gata transferul care îl obligă pe Radu Drăgușin să plece. Românul are, însă, un salariu de 4.420.000 de lire sterline la Tottenham

Tottenham a confirmat transferul lui Marcos Senesi, jucător ce evoluează pe postul lui Drăgușin și care astfel se vede obligat să plece de la HotSpurs, deși mai are încă patru ani de contract, cu un salariul anual de 4.420.000 de lire sterline, al 12-lea din rândul echipei conduse de Roberto De Zerbi.

Acesta este al doilea jucător „liber de contract” care a semnat cu Tottenham, după Andy Robertson (32 de ani), venit de la Liverpool (2017-2026).

Deși considerate ca fiind mutări mai puțin ambițioase, având în vedere că e vorba de jucători veniți în baza unor transferuri gratuite, cei de la Spurs susțin că aceasta este „o schimbare a modului de operare al clubului, care este dispus să ofere contracte generoase unor jucători în vârstă”.

În trecut, clubul nu obișnuia să intre în competiție cu jucătorii mai talentați și aflați „liberi de contract”, în cea mai mare parte pentru că ezita să le ofere salariile care veneau de la alte cluburi.

În sezonul recent încheiat, cei mai bine plătiți jucători de la Tottenham au fost Cristian Romero (28 de ani) și Xavi Simons (23 de ani), fiecare cu câte 10.140.000 de lire sterline. Aceștia sunt singurii care au avut salariu de peste 10.000.000 de lire sterline.

Marcos Senesi, care formează un cuplu cu o fotbalistă, și Tottenham au avut negocieri intense în ultimele zile, iar potrivit jurnalistului italian Fabrizio Romano contractul dintre cele două părți este de patru ani, iar „vizita medicală a fost efectuată, așa că nu mai există vreun risc de a fi deturnat”.

Radu Drăgușin, al doilea cel mai valoros fotbalist român

Radu Drăgușin a ajuns la Tottenham în ianuarie 2024, în schimbul a 28 de milioane de euro, de la Genoa.

La finalul lui ianuarie 202, internaționalul român a suferit o accidentare gravă, ruptură de ligamente încrucișate, care l-a ținut în afara terenului o perioadă destul de lungă.

A revenit pe gazon abia în decembrie 2025, când a jucat 5 minute în victoria cu Crystal Palace.

În mare parte din perioada în care nu ajucat, cota sa de piață s-a menținut la 25.000.000 de euro, ca din septembrie 2025 să fie în cădere constantă, până la 16.000.000 de euro cât este în prezent. La precedenta actualizare a site-ului Transfermark, în martie 2026, Drăgușin era cotat la 20.000.000 de euro.

Cu această cotă, Radu Drăgușin este al doilea cel mai valoros fotbalist român, după Andrei Rațiu (27 de ani, Rayo Vallecano), care a ajuns la 18.000.000 de euro.

Podiumul este completat de Dennis Man (27 de ani, PSV), care are o cotă de 15.000.000 de euro, în urcare.