Mai vine Ștefan Radu la Dinamo? Impresarul jucătorului a făcut anunțul: „E dorința lui și a clubului”

Redactor:
Daniel Anghel
Mai vine Ștefan Radu la Dinamo? Impresarul jucătorului a făcut anunțul:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ștefan Radu (31 de ani) este jucătorul lui Lazio din 2008, capitolinii plătind în schimbul său 4,5 milioane de euro, bani ce au intrat în contul lui Dinamo. Se pare că fundașul român își va încheia cariera pe Olimpico, lucru anunțat chiar de agentul acestuia, Matteo Materazzi.

„Prelungirea contractului nu este o urgență, acum prioritatea lui Ștefan este să se refacă după accidentare și să revină cât mai rapid pe gazon. Mai are doi ani de contract, dorința lui și a clubului e să-și încheie cariera aici, să mai rămână 4-5 ani, dar încă nu e prevăzută o discuție pentru a aprofunda subiectul. Există însă condiții s-o facem”, a spus Materazzi, potrivit Citta Celeste.

Mai mult ca sigur, anunțul nu va fi privit cu ochi buni de fanii dinamoviști, care sperau la o revenire a fundașului în „Ștefan cel Mare”. La meciul tur din șaisprezecimile Europa League dintre FCSB și Lazio, terminat cu victoria actualei vicecampioane a României, scor 1-0, Radu nu a evoluat, dar a făcut un anunț în momentul în care a pășit pe gazonul Arenei Naționale: „În 3 sau 4 ani mă întorc”, a spus apărătorul lui Lazio.

Ștefan Radu, care va împlini 32 de ani pe 22 octombrie, a suferit o accidentare la coapsa stângă în meciul cu Empoli din Serie A, (scor 1-0, pe 16 septembrie) care l-a ținut departe de gazon aproximativ trei săptămâni.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…