„Mă întreb cum se simte acum Rusescu? Deja e prea mult!” Fanii Sevillei nu înțeleg decizia lui Emery. Cum îl apără pe român

  • Publicat:
  • Actualizat:

Decizia lui Unai Emery, antrenorul Sevillei, de a nu-l reține în lot pe Raul Rusescu al doilea meci consecutiv, a iscat discuții aprinse în rândul suporterilor.

După ce a lipsit în partida inaugurală din prima ligă spaniolă, pierdută de Sevilla pe teren propriu, 1-3 cu Atletico, Rusescu ratează și meciul cu Slask, din turul play-off-ului Europa League.

Mai mulți fani ai clubului andaluz au contestat vehement decizia antrenorului Emery, dorind „să i se acorde cât mai multe minute de joc lui Rusescu”. Suporterii nu înțeleg strategia conducerii tehnice și sunt de părere că „decizia de a-l ignora pe român îi va afecta moralul acestuia, iar reacțiile presei nu vor întârzia să apară”.

Reacțiile fanilor Sevillei
– Mă întreb cum trebuie să se simtă acum Rusescu. Pentru mine, să pățească așa ceva e destul de grav. Nu mi se pare că e corect față de el să nu i se dea șansă să joace.

– Acum nu ne vom mai baza pe un jucător pe care l-am văzut jucând doar de trei ori? Vom face din Rusescu un nou caz Baba? Sper că nu (n.r. Atacantul senegalez Baba Diawara a fost adus la Sevilla înainte de returul sezonului 2011-2012 și a fost cedat la sfârșitul sezonui trecut, la Levante, sub formă de împrumut. La Sevilla a marcat 4 goluri în 34 de meciuri)

– O văd ca pe o mare greșeală, mai ales că spui despre el că are simțul golului…. Dacă are simțul golului, lasă-l să joace. Cred că acest jucător o merită.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…