Lovin:** „Neșu nu va mai dori să joace fotbal!”

Redactor:
Robert ZANFIR
Lovin:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul coechipier și cel mai bun prieten al lui Neșu, Florin
Lovin (foto sus), e convins că Mihai va depăși momentul greu prin
care trece, dar crede că nu-și va mai dori niciodată să joace
fotbal. Ieri, starea „Bichonului” era neschimbată.

De 11 zile, gândurile a zeci de mii de oameni se îndreaptă către
Mihai Neșu, fotbalistul român care a suferit pe 9 mai o accidentare
groaznică la un banal antrenament al lui Utrecht, fracturându-și o
vertebră cervicală. De pe lista celor care se roagă pentru „Bichon”
nu putea lipsi nici bunul său prieten, Florin Lovin. „Despre starea
lui Mihai nu mai știu decât din presă. Am vorbit cu soția sa
imediat după operație și am stabilit ca apoi să nu o mai deranjez,
ci să mă sune ea atunci când are să-mi dea vreo veste. Eu mă rog
pentru el și sunt sigur că își va reveni. Totuși, la cum îl cunosc
eu, cred că, odată ce se va face bine, nu va mai dori să joace
fotbal. O astfel de accidentare îți schimbă radical viziunea despre
viață și te face să înțelegi că sunt lucruri mult mai importante
decât sportul”, a declarat mijlocașul pentru ProSport.

„Este
fratele meu”

Lovin este de acord cu toți cei care consideră că optimismul
oamenilor îl va ajuta pe Neșu să-și revină. „După accidentare, m-au
sunat oameni necunoscuți, care nu au nicio treabă cu fotbalul,
pentru a-i transmite prin intermediul meu încurajări. Este normal
ca Mihai să fie atât de iubit, fiindcă este un om deosebit, care nu
a deranjat niciodată pe nimeni. Pentru mine este ca un frate”, a
completat fostul jucător al lui TSV 1860 München.

Florin Lovin, cel mai bun
prieten al lui Mihai Neșu, crede că, odată ce-și va reveni,
„Bichonul” nu va mai vrea să intre vreodată pe
teren

Nu avem vești noi despre
starea lui Neșu. Nu s-a schimbat nimic

Ard Schouten, jurnalist AD (Utrecht)

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele