Lacrima lui Rădoi

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne în Discover

Noroc că ne trece repede. Ca orice noutate, liga lui Oli, Rădoi și Ando a făcut audiență de vreo lună și ceva încoace, am acceptat cu bărbăție bobârnacele lui Balaci și Iordănescu, ne-au sedus siluetele stadioanelor și gazoanele mătăsoase. Puțin a fost, puțin a mai rămas. Doar câteva etape din acest sezon, în care probabil că nu ne vom da seama dacă Olăroiu și-a dat demisia, a fost demis sau e numai suspendat, cum s-ar fi cuvenit de altfel în oricare alt campionat pentru o impolitețe. După aceste canoane medievale, pentru simpatiile sale liberale Pițurcă nu avea de ce să mai spere de la actuala coaliție de la putere să fie lăsat să se mai gândească la meciul cu Serbia. În fine.

Toată tevatura de la festivitatea de premiere de după finala Daciadei, faza pe oaze și cămile, a adâncit regretul că Rădoi n-a fost răsfățat de ursitoare cu câteva minute, acolo, pentru albumul cu amintiri, la Auxerre sau Siena, să zicem. Precum Tamaș sau Codrea, ca mulți foști sau actuali stranieri care privesc fuduli telegramele de convocare ca pe un titlu nobiliar și se uită de sus la rândașii de acasă. Rădoi merita, poate, altă soartă. Chiar și tot o dezamăgire, dar într-un campionat răsfățat de reguli simple și puține, nu într-unul la care nu știi la cine să te mai ploconești, ferindu-te să calci pe bătături vreo sanda princiară.