Gică Hagi îl apără pe Ianis și îi pune la punct pe contestatari: „La Rangers ajung numai jucători mari! Acolo îți cade istoria în cap”

Gică Hagi îl apără pe Ianis și îi pune la punct pe contestatari: „La Rangers ajung numai jucători mari! Acolo îți cade istoria în cap”
  • Publicat:

Gică Hagi l-a apărat iar pe Ianis Hagi, contestat de o parte dintre suporterii naționalei României. Fostul mare internațional român consideră că Rangers face parte din „fotbalul mare”, chiar dacă scoțienii au trecut recent printr-o perioadă mare, ajungând în ligile inferioare.

Gică Hagi a dat exemplul celor de la Juventus și susține că Ianis face față presiunii, din moment ce a ajuns la Rangers, formație care a reușit calificarea în grupele Europa League.

Gică Hagi pariază pe Ianis: „La Rangers ajung numai jucători mari! Acolo îți cade istoria în cap”

„Rangers este un club unde ajung numai jucători mari. Acolo nu poate să joace unul care e mic. Trebuie să existe mai mult respect din partea românilor față de un club precum Rangers. Și Juventus a fost în Liga 2, dar tot Juventus e.

Să joci la Rangers nu e ușor, pentru că acolo trebuie să fii cel mai bun, să duci presiunea. Dacă nu poți să reziști presiunii, nici măcar nu ajungi la ei în casă. Rangers este un club din vest, nu din est. Acolo este fotbalul mare! Îți cade istoria în cap la Rangers, nu poți să joci dacă nu faci față presiunii”, a spus Gică Hagi, la Digi Sport.

Ianis Hagi s-a născut la Istanbul, iar fanii turci au sperat că fiul jucătorului pe care l-au iubit atât de mult va juca în tricoul lui Galatasaray. Discuții au fost, dar tratativele nu s-au finalizat, iar Ianis a strălucit chiar împotriva turcilor, în victoria din play-off-ul Europa League, scor 2-1.

Ianis Hagi a oferit o pasă decisivă în meciul cu Galatasaray, la primul gol marcat de Rangers. Jurnaliștii de la BBC au remarcat evoluția solidă a românului.

„Tata m-a dus peste tot, eram mic și mergeam la vestiare, la antrenamente, vedeam și simțeam tot ce presupune cariera de fotbalist. În plus, acasă, ne uitam la televizor numai la fotbal; nu cred că în afară de fotbal sau de sport, în general, ne mai uitam la altceva”, și-a adus aminte recent Ianis Hagi.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen