Ianis Hagi, mesaj emoționant după ce Glasgow Rangers a învins Galatasaray în Europa League. „Un meci special. Înseamnă foarte mult pentru familia mea și pentru mine”

Ianis Hagi, mesaj emoționant după ce Glasgow Rangers a învins Galatasaray în Europa League. „Un meci special. Înseamnă foarte mult pentru familia mea și pentru mine”
Ianis Hagi terim galatasaray

Ianis Hagi a pus umărul la calificarea lui Glasgow Rangers în grupele Europa League. Internaționalul român a oferit o pasă decisivă în partida în care scoțienii au învins cu 2-1 formația unde tatăl lui a strălucit atâția ani. Mijlocașul lui Steven Gerrard a fost lăudat după meciul cu Galatasaray, iar astăzi a scris pe rețele de socializare un mesaj emoționant.

Ianis Hagi s-a născut la Istanbul, iar fanii turci au sperat că fiul jucătorului pe care l-au iubit atât de mult va juca în tricoul lui Galatasaray. Discuții au fost, dar tratativele nu s-au finalizat. Jucătorul român s-a întors ca adversar, iar Glasgow a câștigat cu 2-1. Ianis junior a dat pasa din care oaspeții au deschis scorul în duelul cu formația „Împăratului Terim”. După câteva ore a scris un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.

„Aseară am jucat într-un meci special, întrucât Galatasaray înseamnă foarte mult pentru familia mea și pentru mine. Mă bucur că ne-am calificat în grupele Europa League și mă bucur că am ajutat echipa să readucă acele nopți europene pe Ibrox”, a fost mesajul lui Ianis Hagi.

Rangers și-a aflat adversarii din grupă: Benfica, Standard Liege și Lech Poznan

Ianis Hagi a fost lăudat la finalul partidei de jurnaliștii din Scoția. „A fost o seară încărcată din punct de vedere emoțional pentru playmaker-ul echipei, întrucât a înfruntat fosta echipă a tatălui său. Chiar și așa, Ianis a fost în centrul acțiunii. A reușit o pasă isteață la golul marcat de Arfield, iar în rest a alergat până la epuizare. Nota 8 pentru Ianis Hagi”, au scris cei de la „The Scottish Sun”.

Glasgow Rangers va juca în Grupa D din Europa League, iar sorții i-au scos în cale pe Benfica, Standard Liege și Lech Poznan.

Programul meciurilor din grupele Europa League:
Etapa 1: 22 octombrie
Etapa 2: 29 octombrie
Etapa 3: 5 noiembrie
Etapa 4: 26 noiembrie
Etapa 5: 3 decembrie
Etapa 6: 10 decembrie

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]